Markus Söder, prim-ministrul landului german Bavaria, a fost primit luni, 13 februarie, de către preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Bavaria sprijină complet România pentru aderarea la spaţiul Schengen
Oficialul german, care s-a întâlnit anterior şi cu premierul Nicolae Ciucă, l-a asigurat pe preşedintele României de sprijinul complet al Bavariei pentru aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.
La rândul său, Klaus Iohannis a subliniat legăturile politice, economice şi culturale intense dintre România şi Bavaria, cu o lungă tradiţie, şi a apreciat vizita premierului Markus Söder ca o excelentă oportunitate de dinamizare a dialogului bilateral.
În cadrul întâlnirii de luni, de la Palatul Cotroceni, a reieşit interesul pentru continuarea investiţiilor germane în economia României, Bavaria aflându-se, între landurile germane, pe primul loc ca valoare a comerţului şi a investiţiilor în ţara noastră, a transmis Administraţia Prezidenţială.
„Președintele României a salutat semnarea de către Prim-ministrul României și Prim-ministrul Bavariei a Declarației privind consolidarea relațiilor bilaterale între România și landul Bavaria, care prevede și reluarea activității Comisiei Mixte Guvernamentale România-Bavaria în acest an, la München”, indică sursa citată.
Minoritatea germană din România şi românii care locuiesc în Germania, rol important în dialogul dintre cele două ţări
Klaus Iohannis şi prim-ministrul landului Bavaria au subliniat că este foarte importantă cooperarea în domeniul politic, cel economic, al energiei regenerabile și tranziției verzi, precum și în domeniile cultural, social și educațional, pentru extinderea proiectelor de succes de educație profesională duală, în colaborare cu firme din Bavaria.
Mai mult, în cursul întrevederii de astăzi, 13 februarie, a fost subliniat interesul de a colabora în domenii de vârf, precum sectorul digital, inteligență artificială, biomedicină.
„Un important rol de catalizator al dialogului între cele două țări este jucat de minoritatea germană din România și de românii care s-au stabilit în Germania.
Prim-ministrul Markus Söder a subliniat că în landul Bavaria trăiește cea mai mare comunitate de cetățeni români din Germania, un exemplu de integrare și implicare activă în viața socială și culturală”, mai transmite Administraţia Prezidenţială.
Concluzii după întâlnirea dintre Markus Söder şi premierul Nicolae Ciucă
Între România şi Landul Bavaria, în primele 11 luni din 2022, au existat schimburi comerciale de aproximativ 7 miliarde de euro. Premierul Nicolae Ciucă a menționat că există foarte mult potențial în ceea ce înseamnă industria alimentară.
„Am avut o întâlnire foarte bună pentru că s-a materializat prin semnarea declarației comune. Practic, discutăm de o declarație care, inițial a fost semnată în anul 1999, când oficialii Landului Bavaria s-au angajat să sprijine România în drumul spre Uniunea Europeană.
Iată, astăzi avem nevoie ca această declarație să fie revizuită pentru ca să adaptăm relațiile bilaterale la potențialul actual”, a spus premierul României.
Nicolae Ciucă şi Markus Söder au discutat şi despre sprijinul ce trebuie acordat Republicii Moldova în acest context dificil din regiune.
„Desigur, am discutat modul în care țara noastră s-a implicat în sprijinul cetățenilor refugiați din Ucraina, precum și în sprijinul pe care comunitatea internațională îl acordă Ucrainei, astfel încât să poată să facă față invaziei rusești.
Totodată, am discutat de sprijinul pe care împreună putem să îl asigurăm Republicii Moldova, pentru a putea să-și asigure parcursul european.
Am menționat activitățile pe care Guvernul României le-a întreprins și am mulțumit, totodată, pentru implicarea Germaniei în asigurarea platformei împreună cu Germania, astfel încât țările europene să poată să sprijine Republica Moldova pentru a putea să facă față actualei situații”, a mai declarat Nicolae Ciucă.