Klaus Iohannis, întâlnire cu premierul Olandei la Bruxelles: Continuăm cooperarea strânsă
Klaus Iohannis a avut o întrevedere bilaterală cu premierul Olandei, Mark Rutte, pe fondul participării la reuniunea extraordinară a Consiliului European.
Șeful statului a postat pe Twitter un mesaj în care spune că a avut o discuție bună cu premierul Regatului Țărilor de Jos. Acesta a mai spus că a discutat cu Mark Rutte despre securitatea regională și despre măsurile de consolidare a Flancului din Est.
Pe de altă parte, președintele României a mai spus că a apreciat sprijinul pe care această țară îl oferă, referindu-se la prezența militarilor olandezi pe teritoriul țării noastre.
În plus, spune Klaus Iohannis, cooperarea dintre România și Olanda va continua, în special pe subiectele de interes comun.
„O discuţie foarte bună cu premierul Olandei cu privire la securitatea regională şi măsurile de consolidare a Flancului estic. Am apreciat sprijinul Olandei, prin prezenţa militară consistentă în România. Am convenit să continuăm cooperarea noastră strânsă pe agenda UE, în special pe subiectele de interes comun”, a fost mesajul pe care Klaus Iohannis l-a postat pe rețeaua de socializare.
Very good discussion with @MinPres on regional security & measures to strengthen the #EasternFlank. Appreciation for 🇳🇱 support, through consistent military presence in 🇷🇴. We agreed to continue our close cooperation on 🇪🇺 agenda, especially on those subjects of common interest. pic.twitter.com/h4nwTuvBF0
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) May 31, 2022
Klaus Iohannis participă la reuniunea extraordinară a Consiliului European
Președintele Klaus Iohannis a mai postat pe contul său de Twitter încă un mesaj în care spune că această reuniune extraordinară de la Bruxelles are loc pentru a reafirma sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina pe timp de război.
Șeful statului mai spune că se va discuta despre securitatea alimentară, apărare și despre inițiativa RePowerEU, care are ca scop reducerea dependenței de gazele rusești.
Președintele Klaus Iohannis a transmis luni, la Bruxelles, că România este de acord cu impunerea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei în contextul în care în aceste zile se discută un nou pachet de măsuri după invazia pornită în 24 februarie.
”Este vorba de un pachet de sancțiuni pe gaz și petrol. Este foarte complicat, pentru că multe economii europene depind de aceste materii prime.
Aceste teme vor fi discutate în prima parte a sesiunii din această seară”, a declarat Klaus Iohannis.
In Brussels for a special #EUCO to reaffirm EU’s unwavering support to 🇺🇦 during the war & reconstruction efforts. We will discuss food security, defence, #RePowerEU initiative to reduce energy dependencies. Romania 🇷🇴 supports the adoption of a new sanctions package against RU. pic.twitter.com/G6qm6SOXxX
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) May 30, 2022