Bugetul pe anul 2021, campania de vaccinare anti-COVID-19, deschiderea şcolilor s-au numărat printre subiectele discutate, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis cu liderii coaliţiei de guvernare, au declarat, pentru Agerpres, surse politice.
„A fost o discuţie după instalarea Guvernului, să facem o evaluare a modului în care funcţionează coaliţia, a planurilor mai puţin aşa pe termen lung, bugetul, pandemia, campania de vaccinare, deschiderea şcolilor, susţinerea creşterii economice”, au precizat sursele citate.
Sursele menţionate au precizat că vor exista consultări periodice ale liderilor coaliţiei cu preşedintele Klaus Iohannis.
De asemenea, sursele citate au arătat că discuţiile care au avut loc miercuri la Vila Lac nu au vizat funcţiile care mai rămân de împărţit între formaţiunile politice din coaliţia de guvernare.
„L-am informat pe domnul preşedinte că am terminat negocierile pe palierul doi şi trei al funcţiilor de demnitate publică, cele mai jos de miniştri, şi că mai avem de rezolvat problema prefecţilor”, au susţinut sursele politice.
La întâlnirea de la Vila Lac au participat premierul Florin Cîţu, preşedintele PNL, Ludovic Orban, copreşedinţii USR PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian.
PSD cere redeschiderea şcolilor odată cu terminarea vacanţei
Deputatul social-democrat Alexandru Rafila a declarat, miercuri, că o amânare „nu are justificare” și școlile trebuie redeschise.
„Îmi pare rău că domnul ministru Cîmpeanu este pus într-o situaţie în care nu are decizia de a hotărî foarte clar, împreună cu ministrul Sănătăţii, să deschidă şcolile. Închiderea şcolii, după cum ştiţi, a fost o măsură care nu a mai fost luată, cel puţin pentru şcolile primare, în niciuna dintre ţările membre ale Uniunii Europene în cursul lunii noiembrie şi în decembrie şi am ajuns în situaţia în care, de aproape un an de zile, copiii nu numai că au un acces limitat la învăţătură, mai ales cei din categorii defavorizate, unii din mediul rural care nu au acces la învăţământ online, dar sunt profund marcaţi în dezvoltarea lor psihosocială ca viitori adulţi pentru că nu pot să interacţioneze unii cu alţii, nu pot să interacţioneze cu profesorii lor”, a afirmat Rafila, într-o conferinţă de presă.
El a calificat drept „inexplicabilă” decizia de a se menţine această situaţie până pe 8 februarie. „PSD cere în mod clar redeschiderea şcolilor odată cu terminarea vacanţei”, a transmis Alexandru Rafila.