Marţi, 26 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis are programată o nouă întâlnire importantă cu unii dintre membrii Guvernului României.
Klaus Iohannis, şedinţă cu vicepremierul UDMR şi cu ministrul Tineretului şi Sportului
Klaus Iohannis se va întâlni, la Palatul Cotroceni, cu vicepremierul Kelemen Hunor (UDMR) şi cu ministrul Tineretului şi Sportului, Carol-Eduard Novak.
Eduard Novak, ciclist paralimpic de origine maghiară şi preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, a fost susţinut de UDMR pentru postul de ministru.
Potrivit agendei preşedintelui, făcută publică de către Administraţia Prezidenţială, întâlnirea va avea loc la ora 15:00.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai avut şi alte întâlniri similare în această lună. Pe 7 ianuarie, şeful statului a discutat cu prim-ministrul Florin Cîţu şi cu miniştrii propuşi de USR PLUS. Pe 8 ianuarie, Iohannis s-a întâlnit cu miniştrii propuşi de PNL în Cabinet.
Deocamdată, nu au fost făcute publice subiectele ce urmează să fie abordate în cadrul întâlnirii de astăzi, 26 ianuarie.
„Răscoala” din interiorul PNL aşteaptă un semn de la președinte?
Potrivit unor surse din PNL, liberalii ar aștepta un semn de la președintele Klaus Iohannis pentru adevărata răscoală din partid. Sursa citată a declarat pentru Digi24 că momentul „va fi atunci când vom primi un semn de la președinte, mai târziu, probabil în apropierea Congresului. Nu a fost acesta, așteptăm, nu trebuie să ne grăbim, nu avem de ce.”
Momentan însă nu este momentul pentru schimbare, fiind prioritară guvernarea. Lideri din partid consideră că întâlnirea pe care șeful statului a avut-o cu Ludovic Orban, imediat după ce au apărut cererile publice de demisie în presă, a fost un alt semnal dat de președinte.
„Întâlnirea a fost clar în favoarea lui Orban. Încă nu este momentul pentru schimbare, criticile au fost binevenite, suntem de acord cu ele, dar trebuie să mai așteptăm, cu calm și liniște. Să ne concentrăm acum pe prioritățile din acest moment, pe guvernare”, au mai declarat sursele liberale.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin