Președintele Klaus Iohannis a avut o primă reacție cu privire la informațiile care au apărut în spațiul public cu privire la teza de doctorat a prim-ministrului Nicolae Ciucă. Șeful statului este de părere că decizia luată de acesta a fost una corectă.
Klaus Iohannis reacționează în scandalul momentului! Ce spune despre teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă
Administrația Prezidențială a informat că președintele Klaus Iohannis consideră corectă decizia premierului de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de către Comisia Etică a UNAp, pe fondul acuzațiilor apărute în spațiul public.
„Preşedintele Klaus Iohannis îşi menţine poziţia reiterată în nenumărate declaraţii publice privind combaterea fenomenului plagiatului şi importanţa integrităţii academice. Preşedintele României consideră corectă şi necesară decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita analizarea tezei sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp, orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spaţiul public fiind binevenit. Până la o decizie finală a instituţiilor abilitate, Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai face alte precizări pe acest subiect”, se arată în răspunsul Administraţiei Prezidenţiale la solicitarea Europei Libere.
Ludovic Orban vrea demisia lui Ciucă
De cealaltă parte, fostul premier, Ludovic Orban, spune că șeful statului ar trebui să îi solicite acestuia demisia.
„Ciucă este premier pentru că aşa a vrut Iohannis. Dacă în urma acuzaţiei de plagiat Ciucă nu-şi dă demisia de bună-voie, cel care trebuie să-i solicite demisia este chiar Iohannis. Asta cu atât mai mult cu cât Iohannis s-a arătat intransigent faţă de plagiat”.
El a mai spus că ”plagiatul reprezintă furt intelectual şi este inacceptabil ca, în faţa unor probe concludente, persoanele acuzate să nu facă un pas în spate, după cum se întâmplă în democraţii consolidate. Pentru a progresa ca societate, instituţiile abilitate trebuie să-i sancţioneze drastic pe cei care îşi însuşesc ilicit munca intelectuală a celorlalţi, dar şi pe aceia care facilitează acest lucru”.
Ludovic Orban a mai spus că ”despre ce Românie Educată poate să mai vorbească Iohannis dacă va închide ochii şi nu va reacţiona în niciun fel la aceste serioase acuzaţii care afectează inclusiv imaginea externă a României, ţinând cont de ceea ce susţinea la prezentarea proiectului România Educată: „La noi hoţii s-au cocoţat în vârful statului şi acest lucru a fost posibil şi datorită toleranţei prea mari a societăţii şi a mediului universitar faţă de plagiat. Fiindcă plagiatul este o formă de hoţie”.