„Dragi tineri, voi reprezentați viitorul României, și este important să fiți conștienți că realizările voastre de astăzi sunt esențiale pentru progresul de mâine al nostru, al vostru, al tuturor.
Cultura valorilor în societatate, respectul pentru lege, libertatea economică și politică, sunt aspecte vitale pentru evoluția în bine a țării noastre. Trebuie să știți că sectorul digital este o componentă esențială a modelului de dezvoltare al României pe care eu îl promovez, un model bazat pe inovație și antreprenoriat. Nu ne putem permite ca România să rămână în urmă în competiția digitală globală.
Am convigerea că promovarea tinerilor întreprinzători și a soluțiilor inovative, în special cele care privesc economia digitală, reprezintă cheia competitivitpții economiei noastre. Multe dintre profesiile de mâine, nu au fost încâ inventate, iar multe dintre profesiile de astăzi, vor fi irelevante.
Din păcate mediul de afaceri românesc a primit din partea Guvernului măsuri hazardate fără consultare și fără o minimă fundamentare, mesaje adverse pentru investitorii străini și lipsă de respect pentru antreprenorii români.
Digitalizarea scăzută a economiei și a administrației publice arată că lucrurile trebuie schimbate rapid. Guvernul nu a făcut nimic în privința aceasta, deși ne aflăm pe ultimul loc în Europa, inclusiv ca decalaj de acces la lumea digitală între mediul urban și cel rural.
Atrag atenția Guvernului în mod răspicat să nu sacrifice viitorul nostru economic vânzând oamenilor doar iluzii statistice care se vor dovedi deșarte în anii următori, așa cum România a simțit deja anularea creșterii economice în anii de criză.”, a transmis președintele Klaus Iohannis.