Klaus Iohannis l-a decorat pe președintele Germaniei

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de decorare a omologului german, Frank-Walter Steinmeier, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan.

Şeful statului i-a conferit ordinul omologului german în semn de „înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la promovarea democraţiei şi securităţii regionale, pentru dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre ţara noastră şi Republica Federală Germania”.

De asemenea, în semn de „înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre ţara noastră şi Republica Federală Germania”, preşedintele Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce lui Elke Budenbender. Aceasta este soţia preşedintelui Frank-Walter Steinmeier.

Alți oficiali, decorați de președintele Iohannis

Şeful statului a decorat şi alţi reprezentanţi ai statului german.

Astfel, în semn de „înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre ţara noastră şi Republica Federală Germania”, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer ambasadorului Republicii Federale Germania în România, Peer Gebauer, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer ministrului de stat pentru Europa şi Climă în Ministerul Afacerilor Externe, Anna Luhrmann, şi Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer directorului direcţiei pentru politică externă – Administraţia prezidenţială federală, Wolfgang Silbermann.

În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare româno-germane, pentru înţelegerea şi interesul manifestate faţă de civilizaţia şi cultura românească”, şeful statului a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler consulului Republicii Federale Germania la Sibiu, Kerstin Ursula Jahn, şi consulului Republicii Federale Germania la Timişoara, Regina Lochner.

Vizita lui Frank-Walter Steinmeier va dura până vineri

Preşedintele Republicii Federale Germania efectuează până vineri o vizită de stat la Bucureşti, Sibiu şi Timişoara. El a fost primit miercuri la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis cu onoruri militare.

Discuţiile celor doi şefi de stat s-au axat pe dezvoltarea şi aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate şi economic. Cei doi preşedinţi au transmits și un mesaj de solidaritate şi sprijin pentru Ucraina şi poporul ucrainean în faţa agresiunii brutale a Federaţiei Ruse. De asemenea, în cadrul convorbirilor s-a discutat și despre sprijinul şi susţinerea puternică a celor două ţări pentru Republica Moldova.

Cei doi şefi de stat au avut şi un schimb de opinii privind evoluţia situaţiei de securitate şi consolidarea în continuare a posturii de apărare înaintată pe Flancul Estic al NATO, în pregătirea Summitului de la Vilnius.