Klaus Iohannis l-a primit, luni, pe președintele Elveției la Palatul Cotroceni
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit, luni seară, la Palatul Cotroceni pe președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis. Acesta fost primit cu onoruri militare pe platoul de ceremonii. Vizita sa are loc în cadrul dialogului bilateral româno-elvețian la nivel înalt, care în ultimii ani a cunoscut o dinamică sporită.
Klaus Iohannis și Ignazio Cassis urmează să abordeze stadiul şi propunerile de consolidare a relaţiei bilaterale dintre România și Elveția şi a cooperării economice şi sectoriale, cu accent pe stimularea investiţiilor şi pe identificarea unor noi domenii de colaborare. Cei doi lideri europeni vor avea şi un schimb de opinii cu privire la temele de actualitate de pe agenda internaţională, inclusiv evoluţia războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, măsurile de ajutor umanitar pentru populaţia ucraineană şi refugiaţi, implicaţiile conflictului în plan energetic, precum şi în planul securităţii alimentare globale.
Potrivit Administrației Prezidențiale, pe agenda discuţiilor se va afla şi cooperarea româno-elveţiană, inclusiv din perspectiva viitorului mandat al Elveţiei de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pe care îl va exercita în perioada 2023-2024. Din perspectiva agendei europene, va fi abordat cadrul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană, precum şi acordarea celei de-a doua tranşe financiare a contribuţiei elveţiene la fondul de coeziune al Uniunii Europene.
De asemenea, va avea loc și ceremonia semnării Acordului-cadru româno-elvețian prin care va fi operaționalizată cea de-a doua contribuție financiară elvețiană pentru reducerea disparităților economice și sociale în Uniunea Europeană.
„Bună seara. Am deosebita plăcere de a-l avea ca oaspete în România pe preşedintele Confederației Elvețiene, domnul Ignazio Cassis. Mă bucur că în cele din urmă cu o mică amânare din motive obiective această vizită are loc, deci bine aţi venit domnule preşedinte. Consultările noastre de astăzi au reconfirmat atât soliditatea relaţiei bilaterale dintre România şi Confederația Elvețiană, cât şi perspectivele sale foarte bune, în special în această perioadă dificilă, marcată de multiple provocări. Dialogul nostru politic este foarte bun. Iată, această vizită are loc la mai puţin de un an de la vizita pe care am efectuat-o la Berna în septembrie 2021.
În plus, cooperarea economică înregistrează un curs ascendent. Astfel, volumul schimburilor comerciale a crescut de mai mult de două ori în ultimii ani, ajungând la 1,76 miliarde de euro în 2021. De asemenea, după primele nouă luni ale anului curent ne apropiem deja de 1,5 miliarde de euro, adică avem o creştere de aproape 24% faţă de anul trecut. Totodată, Elveţia rămâne un investitor important în România, aflat pe locul zece în topul statelor de origine a investiţiilor străine. În continuare ne vom concentra pe proiecte concrete de interes comun în domenii precum cercetare şi inovare, energie, securitate cibernetică, educaţie şi formare profesională, sănătate şi medicină. Am reiterat în discuţiile noastre de astăzi şi aprecierea faţă de sprijinul pe care Elveţia îl acordă obiectivului major al României de integrare în OCDE. Un alt subiect important abordat a fost relaţia dintre Uniunea Europeană şi Confederația Elvețiană.
Elveţia şi Uniunea Europeană sunt parteneri apropiaţi, iar această relaţie este cu atât mai valoroasă în actualul context marcat de consecinţele agresiunii ruse asupra Ucrainei. România sprijină o relaţie puternică între Uniunea Europeană şi Elveţia care să reflecte valorile şi interesele noastre comune. Am exprimat totodată aprecierea noastră deosebită pentru contribuţia elveţiană la politica de coeziune a UE. Şi vreau să salut semnarea acum câteva momente, aşa cum aţi putut vedea, a acordului cadru între România şi Confederația Elvețiană cu privire la o nouă contribuţie elveţiană, cea de-a doua, la reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul UE”, a declarat, luni, Klaus Iohannis.
România este cel mai important partener comercial al Elveției din Europa de Sud-Est
Președintele Confederației Elvețiene trebuia să efectueze o vizită oficială în România însă luna noiembrie, însă a amânat-o din motive de programare neprevăzute și neamânate, regretând acest lucru.
„Președintele Cassis și Președintele Klaus Iohannis vor încerca acum împreună să găsească o dată alternativă în timp util pentru a compensa întâlnirile planificate și pentru a aprofunda în continuare bunele relații bilaterale dintre ambele țări la cel mai înalt nivel. România este cel mai important partener comercial al Elveției din Europa de Sud-Est. Există numeroase cooperări, în special în domeniile educației, cercetării și inovării. Ambele țări au lucrat deja împreună în mai multe domenii tematice în cadrul primei contribuții elvețiene. Cooperarea strânsă stabilită a avut un impact pozitiv asupra relațiilor bilaterale.
Semnarea planificată a acordului de implementare a celei de-a doua contribuții elvețiene ar trebui să aibă loc și în perioada următoare. Cu această a doua contribuție elvețiană către statele membre ale UE selectate, Elveția face investiții în securitate, stabilitate și prosperitate în Europa. Conform acordului, Elveția va asigura 221,5 milioane de franci elvețieni pentru finanțarea diverselor proiecte în România până în 2029. La implementarea programului vor participa experți din ambele țări, care se concentrează pe incluziune socială, dezvoltare economică, consolidarea sistemului judiciar și promovarea eficienței energetice și sustenabilității”, scrie pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei Elveției la București.