Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri seară, la Gala ”Women in Economy 2020”, unde a susţinut un discurs.
”România normală este o Românie competitivă într-o Europă a valorilor democratice. Modul în care înţelegem să acordăm atenţie importanţei valorilor şi ierarhiei acestora în societate ne defineşte nu doar ca oameni, ci şi ca ţară. Noi, românii, credem în valorile fundamentale ale civilizaţiei europene, în democraţie şi libertate. Credem în dreptate, pluralism politic, stat de drept, integritate, egalitate în faţa legii. Şi, mai mult decât orice, credem în libertatea de a alege pentru noi şi de a acţiona conform alegerilor făcute. Cred cu tărie că economia liberei iniţiative este cea care asigură prosperitate durabilă şi garantează stabilitatea democratică şi că spiritul antreprenorial rămâne cel mai eficient motor al unei economii dinamice, competitive şi inovatoare. De aceea, o parte importantă a activităţilor primului meu mandat a fost dedicată susţinerii iniţiativei antreprenoriale şi a valorilor economiei de piaţă”, a spus preşedintele.
Acesta a spus că va rămâne în continuare dedicat consolidării României antreprenoriale.
”Voi uza în continuare, în ciuda opoziţiei celor rămaşi ancoraţi în trecut, de toate prerogativele funcţiei prezidenţiale pentru a mă asigura că iniţiativa antreprenorială rămâne unul dintre pilonii principali ai dezvoltării României. Dacă ne uităm la ceea ce a lăsat PSD în urmă, la politica nefastă a guvernelor din ultimii ani, care, deşi s-au intitulat „sociale”, au neglijat tocmai solidaritatea şi coeziunea, vedem inegalităţi crescute, analfabetism funcţional, un sistem medical dezechilibrat, o administraţie de multe ori ineficientă şi opacă. Acestea sunt doar câteva dintre provocările de reformă cărora, împreună, trebuie să le facem faţă”, a mai spus şeful statului.
Acesta apreciează că ”există semnale clare pentru a avea speranţă şi încredere în viitor”.
”Hotărârea cu care românii, începând cu anul trecut, au spus „nu” unei voinţe politice anti-europene şi şi-au cerut, astfel, dreptul de a fi ascultaţi şi reprezentaţi aşa cum se cuvine nu lasă loc de interpretări.Am spus-o şi o repet, avem nevoie de o resetare, pentru ca ceea ce începem să construim să dureze. În cele câteva luni de guvernare a Partidului Naţional Liberal, românii au început să vadă şansa de a construi durabil pentru România. Au fost iniţiate reforme de mult timp amânate în domenii prioritare pentru români: infrastructură, energie, economie, muncă, administraţie. Disperarea cu care PSD continuă să se agaţe de mecanismele puterii şi insistă să blocheze orice iniţiativă de reformă nu poate însemna decât un singur lucru, că lucrurile au început să se întoarcă, încet, dar sigur, către normalitate. 2020 este un an decisiv. Trebuie să realizăm importanţa momentului politic pe care România îl traversează în prezent, miza esenţială a stabilităţii şi predictibilităţii pentru următorii ani. Şi este timpul să alegem cum vrem să fie România noastră. În actualul context, în care ne concentrăm pe stoparea răspândirii infecţiei cu coronavirus, fac un apel la înţelepciune şi echilibru, la calm şi realism, pentru ca viaţa socială să nu devină victimă a unei epidemii de panică, pe fondul neîncrederii şi al ştirilor false”, a mai spus Iohannis.
Şeful statului a afirmat că statisticile arată o creştere la nivel mondial a implicării antreprenoriale a femeilor, iar pentru România reflectă o realitate dinamică, situată constant peste media globală.
”Aproape 40% dintre asociaţii firmelor active astăzi în România sunt femei. Femeile de afaceri se regăsesc, tot mai vizibil, în clasamente ale succesului. Contribuţiile lor sunt extrem de apreciate în toate domeniile, de la educaţie şi sănătate, la activităţi civice, cultură, divertisment, sport sau politică. Mă bucur să văd aceste realizări şi sper ca iniţiative precum cea de astăzi să fie tot mai numeroase. Sunt multe femei care îşi asumă rolul de lider şi cărora ar trebui să le recunoaştem mai des meritele. Să le arătăm respectul şi aprecierea pentru ambiţia şi curajul lor şi să le încurajăm să rămână competitive şi serioase. Trebuie să recunoaştem, creativitatea femeilor în zona de business, şi nu numai, potenţialul lor antreprenorial, hotărârea cu care se implică sunt departe de a fi valorizate aşa cum ar trebui, şi mă refer inclusiv la piedicile generate de decalajele regionale şi la cele între mediul urban şi rural.O spun deschis, sprijin orice program care îşi propune să susţină dezvoltarea calitativă a economiei, să stimuleze competitivitatea şi inovarea în economia ţării noastre. Iar afacerile dezvoltate de femei sunt o parte integrantă a României antreprenoriale, pe care o susţin cu toată încrederea”, a mai declarat preşedintele.
Gala Women in Economy 2020
“Meritele doamnelor care au schimbat lumea afacerilor din România trebuie recunoscute. Cu o educaţie academică solidă, acestea au reuşit să-şi dovedească valoarea într-un mediu extrem de complicat. Indispensabile în organizaţii, fac parte din board-uri şi chiar conduc destinele celor mai mai mari companii prezente în România. Mai mult, cu muncă şi perseverenţă, cele care au ales drumul antreprenoriatului au reuşit să găsească veritabile reţete de succes”, subliniază organizatorii, într-un comunicat.
Potrivit Cristinei Chiriac, preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin, Gala CONAF 2020 susţine egalitatea de şanse şi egalitatea de gen, iar evenimentul se va bucura de prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi a premierului interimar, Ludovic Orban.
“Organizaţia noastră este una tânără, care a coagulat puterea femeilor de afaceri din toate domeniile economice şi nu s-a ferit să ridice problemele mediului de afaceri şi să ofere soluţii. Începând de anul trecut, celebrăm eforturile femeilor de succes prin Gala CONAF. Femeile de afaceri au demonstrat că pot face performanţă, la nivel de top managemement, în orice domeniu economic – de la IT, servicii, industrie grea, industrie uşoară, resurse subterane, comunicaţii, art and design. Gala CONAF 2020 susţine astfel egalitatea de şanse şi egalitatea de gen, marcând anul acesta o premieră – trofeele vor fi oferite doamnelor exclusiv de către domni. Evenimentul va avea o amploare deosebită, se va ţine în prezenţa a peste 800 de invitaţi, antreprenorii de top vor dărui sau vor primi premii, iar prezenţa Excelenţei Sale, preşedintele Klaus Werner Iohannis şi a premierului interimar Ludovic Orban, ne onorează şi le mulţumesc”, a afirmat Cristina Chiriac.
Gala “Women in Economy” 2020 va aduce în premieră în atenţia autorităţilor şi a celor mai importanţi reprezentanţi ai mediului de afaceri din România prezenţi la Ateneul Român, rezultatele studiului KeysFinn privind Antreprenoriatul feminin, un deceniu de provocări. Era 4.0. În aceeaşi notă vor fi prezentate şi concluziile sondajului “Rata natalităţii în România”, realizat de Dynamik HR, la cererea CONAF.
La eveniment au fost invitate peste 800 de persoane, oameni de afaceri din România şi din străinătate, parteneri şi reprezentanţi ai instituţiilor care susţin implicarea şi dezvoltarea iniţiativelor feminine în afaceri, în societate sau în cultură.
Gala “Women in Economy” este la a doua ediţie şi continuă seria iniţiativelor organizate de CONAF, prin care se celebrează performanţa, fără a ocoli problemele şi temele sensibile din economia românească.
La prima ediţie a Galei “Women in Economy”, care a avut loc pe 7 martie 2019 la Opera Naţională Bucureşti, Christina Verchere – CEO OMV Petrom, Corina Popescu- director general Electrica, Liudmila Clomoc – CEO Orange, Raluca Crişan – director general Divizia Imobiliară Immochian, Anca Vlad – preşedinte Fildas-Catena, Măriuca Talpeş – Bit Defender, Mihaela Marcu – fondator Medlife, Adriana Cristea – director general ARC Parc Industrial Dej, Camelia Şucu – fondator Class Living, Lucia Morariu – director general Eximtur, Daniela Kasper – Kasper Imobiliare, Nora Seroussi – Seroussi, Osnat Peled – preşedinte BWFR, au fost premiate pentru Excelenţa în Antreprenoriatul Feminin.
CONAF este singura entitate confederativă din România ce are ca obiectiv principal susţinerea şi promovarea antreprenoriatului feminin, implicându-se activ în diferite proiecte economice, sociale şi culturale. Încă de la începutul acestor demersuri, sprijinite permanent de către Administraţia Prezidenţială, confederaţia a militat pentru o economie puternică şi competitivă pe plan internaţional, fiind semnate o serie de parteneriate cu alte organizaţii la nivel european.
Gala “Women in Economy” 2020 este un eveniment organizat de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Federaţia Patronatelor Femeilor Antreprenor (FPFA) şi Patronatul Femeilor Antreprenor (PFA), în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
CONAF reuneşte interesele femeilor antreprenor, promovează şi susţine antreprenoriatul românesc, deschizând orizonturi de colaborare şi cooperare atât pe plan intern cât şi internaţional. Confederaţia a luat fiinţă ca urmare a necesităţii de a crea o cultură antreprenorială adaptată la noile trenduri în materie de business. În prezent, 28,9% dintre antreprenorii români sunt femei, iar vocea femeilor antreprenor trebuie să se facă auzită. CONAF s-a născut prin asocierea a 2 Federaţii patronale, 6 Patronate şi 5 Asociaţii naţionale.