Președintele României Klaus Iohannis a participat marți la Adunarea Generală a Organizație Națiunilor Unite (ONU) unde a afirmat că este nevoie de acţiuni ferme ale comunităţii internaţionale pentru a proteja şi a promova drepturile omului, iar România s-a angajat ferm în respectarea drepturilor omului.
Președintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul Adunării Generale de la ONU că „războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat că, în asemenea condiţii, absenţa războiului nu înseamnă pace”.
„România a promovat constant de-a lungul timpului menţinerea aşa-numitelor conflicte îngheţate sau prelungite printre priorităţile de pe agenda noastră şi concentrarea eforturilor pentru rezolvarea acestora”, a afirmat preşedintele în discursul său, centrat pe războiul din Ucraina, securitatea energetică, protejarea mediului şi securitatea alimentară.
Acesta a mai adăugat că conflictele prelungite, precum cele din regiunea Mării Negre, trebuie gestionate fără întârziere.
Trebuie să consolidăm sistemul ONU pentru Drepturile Omului şi să asigurăm finanţarea sustenabilă şi adecvată pentru toate activităţile acestuia
Preşedintele a mai declarat că misiunile ONU de menţinere a păcii au fost întotdeauna un instrument de importanţă primordială pentru protejarea păcii şi a securităţii.
„Contribuţia solidă a României la diverse operaţiuni în jurul globului constituie o dovadă a angajamentului nostru. Trebuie să ne asigurăm că, în conformitate cu agenda Acţiunii pentru Menţinerea Păcii, misiunile ONU de menţinere a păcii devin mai eficiente şi contribuie la soluţii politice pentru rezolvarea conflictelor, plasând drepturile omului în centrul acţiunilor. De asemenea, avem nevoie de acţiuni ferme ale comunităţii internaţionale pentru a proteja şi a promova drepturile omului. Trebuie să consolidăm sistemul ONU pentru Drepturile Omului şi să asigurăm finanţarea sustenabilă şi adecvată pentru toate activităţile acestuia”, a afirmat Iohannis.
România şi-a depus candidatura pentru un loc în Consiliul Drepturilor Omului, pentru mandatul 2023-2025
„Recunoaştem rolul esenţial jucat de actorii din societatea civilă şi de apărătorii drepturilor omului în promovarea şi protejarea drepturilor omului. Asigurarea funcţionării adecvate a instituţiilor democratice, susţinerea respectării statului de drept şi garantarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale rămân esenţiale”, a declarat preşedintele precizând că „în baza acestor convingeri ferme, România şi-a depus candidatura pentru un loc în Consiliul Drepturilor Omului, pentru mandatul 2023-2025”.
„Doresc să închei prin a sublinia că trebuie să restabilim încrederea publicului în eficienţa multilateralismului. Doar împreună vom reuşi să identificăm şi să implementăm soluţii sustenabile pentru a asigura pacea globală, prosperitatea, respectarea drepturilor omului şi realizarea unui mediu înconjurător sănătos pentru generaţiile următoare!”, a încheiat președintele Klaus Iohannis.