Klaus Iohannis a primit astăzi Premiul Carol al IV-lea pentru anul 2020. Asociația Germanilor Sudeți a decis în anul 2020 să acorde premiul Carol al IV-lea președintelui Klaus Iohannis, ca o recunoaștere a meritelor sale în ceea ce privește înțelegerea și cooperarea dintre popoarele și țările Europei Centrale.
Din cauza pandemiei, ceremonia nu a putut fi organizată, fiind reprogramată pentru 4 iunie 2022, dată la care se sărbătorește și Ziua Germanilor Sudeți.
Klaus Iohannis a precizat în alocuțiunea rostită în cadrul ceremoniei de decernare a Premiului European Carol al IV-lea al Federației Germanilor Sudeți pentru 2020, la Hof, în Germania, că ceremonia de sâmbătă are o dublă semnificație pentru că, în acest an, se aniversează trei decenii de la semnarea Tratatului dintre România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa.
Suntem aici ca să reafirmăm faptul că Uniunea Europeană este unită în jurul valorilor sale fondatoare, în care România și românii cred cu toată puterea, a declarat sâmbătă președintele Klaus Iohannis la ceremonia de decernare a premiului Carol al IV-lea.
Șeful statului susține că una dintre cele mai importante valori pe care le împărtășim le împărtășesc cele două țări este pacea.
„Prin războiul declanșat împotriva Ucrainei, Federația Rusă atacă, de fapt, principiile democratice care stau la temelia societăților noastre. De aceea, salut decizia dumneavoastră de a acorda Premiul Carol al IV-lea pentru anul 2022 Președintelui Ucrainei, domnul Volodâmâr Zelenski. Poporul ucrainean, pe care Domnia sa îl reprezintă cu onoare și curaj, a devenit un simbol al luptei pentru libertate și demnitate și al dreptului popoarelor de a-și decide suveran calea de dezvoltare. Astăzi suntem aici, împreună, ca să reafirmăm cu tărie faptul că Uniunea Europeană este unită în jurul valorilor sale fondatoare, în care România și românii cred cu toată puterea: libertate, democrație, stat de drept, solidaritate, cooperare și respect reciproc”, a spus Iohannis.
Acesta a vorbit și despre sistemul complex, bine articulat și stabil, de protecție a minorităților naționale.
„România a semnat și ratificat principalele acorduri internaționale în domeniul drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a adus legislația internă la nivelul celor mai înalte standarde din domeniu. Astfel, a fost construit treptat un sistem complex, bine articulat și stabil, de protecție a minorităților naționale, România fiind considerată un model la nivel regional și european în acest sens”, a declarat președintele.
Klaus Iohannis susține că UE a găsit hotărârea și puterea de a vorbi cu o singură voce, acum când securitatea europeană este pusă la grea încercare în Estul continentului.
„Reacția Europei la războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei și la criza umanitară, generată de această agresiune sângeroasă, arată că europenii își unesc forțele pentru a ajuta la nevoie. Am reacționat solidar, cu curaj și în același timp cu compasiune. Sprijinul oferit de țara noastră pentru poporul ucrainean greu încercat, pentru toți cei care caută refugiu din calea războiului, s-a manifestat în România prin solidaritatea și spiritul umanitar al cetățenilor, intervenția integrată și rapidă a autorităților, a societății civile. Peste 1 milion de ucraineni au venit la noi, iar toți cei care au decis să rămână sunt sprijiniți prin accesul la locuri de muncă, școală, sănătate. Peste 30.000 de copii ucraineni sunt integrați în sistemul de învățământ românesc”, a mai spus Iohannis.