Klaus Iohannis a primit o serie de reacţii dure, după ce joi a anunţat că va organiza sigur un referendum. Astfel, un lider politic important i-a transmis un mesaj dur şi a arătat adevăratuil motiv pentru care preşedintele a luat această decizie.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE și al Senatului, avut o reacţie acidă în momentul în care președintelui Iohannis a anunţat că organzarea unui referendum pe justiție, în data de 26 mai, este deja o certitudine.
Prezentăm mai jos postarea integrală a liderului ALDE.
„Vreau ca lucrurile să fie înțelese cât se poate de limpede: partidul nostru, ALDE, nu are nicio problemă cu referendumul pentru Justiție, pe care domnul Iohannis a anunțat că îl convoacă. Dar trebuie să ne fie clar de ce o face. Nu pentru că îi pasă de justiție, nu pentru că îi pasă de abuzurile săvârșite în România, nu pentru că îi pasă de miile de vieți mutilate de justiția dumnealui, ci pentru că a venit momentul să stoarcă și ultima picătură electorală din tema justiției.
Așa că haideți să dăm cărțile pe față: dl Iohannis vrea acest referendum pentru că își dorește să intre în campanie electorală chiar daca legea îi interzice. Dl Iohannis vrea să-și construiască platforma electorală pentru alegerile din toamnă. Dl Iohannis vrea să fure startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale.
Șoc pentru Dragnea! Tăriceanu atac surprinzator. Începe campania
Chiar dacă nu ne opunem unui asemenea demers trebuie să spunem că acesta va avea un impact negativ asupra alegerilor pentru Parlamentul European, că acest demers contravine practicilor și recomandărilor Comisiei de la Veneția și Comisiei Europene (două instituții dragi dlui Iohannis atunci când le poate folosi în favoarea dânsului). Ne putem gândi mai ales la utilitatea per ansamblu a unui asemenea referendum. Eu, personal, nu văd cum ar putea fi de folos și cui, cu excepția partidului de suflet al președintelui, care nu prea are locomotivă electorală.
Dar domnul Iohannis ar trebui să aibă grijă, pentru că există o vorbă în popor: „nu e pentru cine se pregătește, ci e pentru cine se nimerește”. S-ar putea ca domnul Iohannis să nu își ajute partidul, ci să îl îngroape”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook, la scurt timp după anunţul preşedintelui Klaus Iohannis.
Anunţul preşedintelui Iohannis
Klaus Iohannis a anunţat, joi, că va convoca un referendum pe data de 26 mai, ”pentru că așa nu se mai poate”. Șeful statului nemulțumit de faptul că PSD vrea să adopte OUG care să modifice codurile penale.
“Este cert. Voi convoca un referendum pentru data de 26 mai, fiindcă aşa nu se mai poate. PSD continuă asaltul la adresa justiţiei”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Președintele României a declarat că este complet nejustificată urgența pe care Guvernul o dă acestor ordonanțe și le-a cerut ”pesediștilor” ”să înceteze aceste atacuri permanente la adresa justiției”.
”Pesediștii să înțeleagă că justiția nu este la bunul lor plac”, a spus Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.