Sâmbătă, 27 august se împlinesc 31 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Cu această ocazie, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj emoționant țării vecine.

Într-o postare pe contul personal de Twitter, Klaus Iohannis a felicitat-o pe președinta Maia Sandu, dar și pe cetățenii Republicii Moldova. Totodată, el a mai adăugat că România va continua să fie alături de Republica Moldova și susține aderarea acesteia la UE.

„Calde felicitări doamnei preşedinte Maia Sandu şi cetăţenilor Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenţei! România va continua să fie cel mai important susţinător al Republicii Moldova, cetăţenilor săi şi al integrării sale europene. UE – singura opţiune către un viitor prosper&democratic!”, a spus preşedintele României într-un mesaj postat sâmbătă pe contul său de Twitter.

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Independenței

Și premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de Ziua Independenței Republicii Moldova. Acesta susține că România a fost primul stat care a recunoscut independența, fiind în permanență alături de Republica Moldova în parcursul său de dezvoltare și apropiere de spațiul european.

„Construcția statală și națională a Republicii Moldova a traversat multiple provocări, implicând armonizarea unor curente diferite, nostalgii și realități obiective cu aspirațiile majorității române a populației Republicii Moldova.

În toată această perioadă, România a fost alături de frații de peste Prut, de guvernele de la Chișinău, încercând să ajute la dezvoltarea instituțională, economică și la procesul de democratizare și integrare europeană, opțiunea fermă a unei majorități consistente a cetățenilor Republicii Moldova”, arată Nicolae Ciucă.

Referitor la adresarea Republicii Moldova la UE, premierul țării susține că țara vecină cu România a reușit să obțină statutul de candidat pentru aderarea la UE, iar România va fi în continuare alături de ea în acest demers.

Nicolae Ciucă, despre aderarea Republicii Moldova la UE

Totodată, Ciucă a mai precizat că România este implicată activ cu mai multe proiecte și susține instituțiile și valorile democratice ale Republicii Moldova.

„Anul acesta, cu sprijinul larg al României, independența Republicii Moldova are de sărbătorit o mare realizare a guvernului democrat și a președintelui pro-european: statutul de candidat pentru accederea în Uniunea Europeană. Am fost, suntem și vom fi alături de frații noștri de peste Prut cu expertiză și sprijin în materie de reforme, cooperare economică, proiecte de infrastructură și securitate cibernetică, așa cum ne-am angajat în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Suntem implicați activ, cu proiecte de reconstrucție și susținere a instituțiilor și valorilor democratice prin grantul de 100 milioane de euro nerambursabili pe care i-am oferit, din nou, pentru proiecte Republicii Moldova. România va continua să se poziționeze ferm pentru a sprijini pașii pe care îi are de parcurs Republica Moldova, în perspectiva deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Comuniunea de limbă, istorie și cultură a cetățenilor noștri va fi întregită printr-un viitor comun în spațiul european al democrației și valorilor comune”, a adăugat șeful Executivului.