Klaus Iogannis, mesaj de Ziua Armatei României: „Pentru toate sacrificiile făcute, dragi veterani de război, aveţi recunoştinţa şi preţuirea noastră”
În timpul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Armatei României, la Monumentul „Mormântul Ostaşului Necunoscut” din Parcul Carol I, Klaus Iohannis le-a transmis sincere aprecieri veteranilor de război care s-au sacrificat pentru noi și pentru România.
„Ne-am reunit astăzi, cu emoţie şi respect, la ”Mormântul Ostaşului Necunoscut”, pentru a celebra Ziua Armatei României. Acest loc evocă jertfa eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, care, cu patriotism şi devotament, şi-au dat viaţa pentru reîntregirea neamului nostru. Ne onorează şi ne bucură să îi avem astăzi alături de noi pe veteranii de război. Ca punte de legătură între trecut şi viitor, căliţi de dificultăţile vieţii, ei ne transmit cu înţelepciune şi căldură valorile fundamentale care ne definesc ca cetăţeni şi ca naţiune. Pentru toate sacrificiile făcute, dragi veterani de război, aveţi recunoştinţa şi preţuirea noastră!
Dragi militari, reprezentaţi ai Armatei României, o instituţie emblematică, respectată şi apreciată la nivel naţional şi internaţional pentru virtuţile care o definesc: loialitate, curaj, abnegaţie şi spirit de sacrificiu. Armata României continuă să se modernizeze, iar în centrul acestui amplu proces de transformare vă aflaţi dumneavoastră, cea mai importantă resursă care dă valoarea şi puterea oricărei forţe militare”, a spus, astăzi, președintele României.
„Traversăm o perioadă marcată de o accentuată incertitudine, iar efectele acestor provocări complexe ne afectează şi viaţa de zi cu zi. În actualul context dificil, direcţia noastră este clară: rămânem uniţi şi hotărâţi, ancoraţi în valorile şi simbolurile care ne definesc şi ne dau putere ca naţiune şi întărim cooperarea cu aliaţii şi partenerii noştri. Armata a fost şi va continua să fie simbolul tenacităţii şi o componentă esenţială în evoluţia României, contribuind major la parcursul ţării noastre către statutul de stat democratic, ireversibil ataşat valorilor euro-atlantice”, a adăugat Klaus Iohannis.
Potrivit spuselor sale, participarea activă a militarilor români în diferite teatre de operaţii, de peste două decenii la rând, a susţinut consolidarea României în NATO ca un aliat credibil şi stabil, a cărui securitate are la bază statutul de membru al NATO şi al Uniunii Europene, precum şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, care se află la cel mai înalt nivel de cooperare în domeniul apărării.
„România are un loc distinct în cadrul NATO şi o calitate incontestabilă de furnizor de securitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice. În ultimii ani a crescut constant prezenţa Aliată în ţara noastră, fiind operaţionalizate pe teritoriul României o serie de structuri de comandă şi control şi de luptă NATO. Odată cu deteriorarea accentuată a mediului internaţional de securitate, ca urmare a războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, s-a mărit semnificativ numărul militarilor NATO aflaţi în ţara noastră. Împreună cu partenerii şi aliaţii noştri suntem mai puternici şi salut şi cu această ocazie prezenţa acestora în România, ca dovadă a hotărârii de neclintit a NATO de a consolida şi apăra Flancul Estic şi regiunea Mării Negre”, a afirmat şeful statului.
Klaus Iohannis a precizat, totodată, că prin deciziile adoptate la Summitul Alianţei de la Madrid, care a avut loc în această vară, „ne-am asigurat că acest proces va fi unul continuu, elaborat pe termen lung, ca răspuns la toate aceste provocări de securitate cu care ne confruntăm”.
Guvernul României va crește bugetul alocat Apărării în 2023
În 2023, Guvernul de la București va crește bugetul Apărării la 2,5% din PIB-ul României pentru a spori capacitatea armatei de a-şi îndeplini misiunile încredinţate. Klaus Iohannis a explicat că alocarea bugetară de doar 2% din PIB pentru Apărare, stabilită în urmă cu cinci ani, a facilitat creşterea investiţiilor, dotarea cu tehnică şi echipamente şi fondurile necesare pregătirii şi instruirii pentru o mai bună interoperabilitate cu statele aliate.
„Anul viitor vom face încă un pas înainte prin creşterea bugetului Apărării la 2,5% din PIB pentru a spori capacitatea Armatei de a-şi îndeplini misiunile încredinţate şi astfel să conferim României şi mai multă credibilitate în exercitarea rolului de pilon regional de securitate. Este vital să investim în propriile noastre forţe de apărare pentru că, din păcate, vedem că există încă state tributare unei mentalităţi depăşite, care folosesc forţa armată pentru a ameninţa suveranitatea unei ţări independente, sfidând întregul sistem internaţional bazat pe reguli.
Răspunsul nostru – al ţărilor NATO şi al partenerilor noştri – trebuie să fie unul decisiv şi hotărât, menit să contribuie la descurajarea acţiunilor oricărui potenţial adversar. Vă îndemn să fiţi parte activă a acestui proces de transformare şi modernizare a Armatei, să continuaţi să vă pregătiţi la cele mai înalte standarde, să vă perfecţionaţi şi să vă consolidaţi abilităţile în concordanţă cu standardele NATO, inclusiv prin valorificarea instruirii în comun cu camarazii aliaţi aflaţi în ţara noastră, pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi de apărare”, a precizat Klaus Iohannis.
„Vă mulţumesc pentru devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care daţi dovadă în tot ceea ce faceţi pentru apărarea ţării! Vă urez sănătate şi succes în îndeplinirea misiunilor care vă sunt încredinţate!”, a spus președintele României la finalul discursului său.