Zi de mare sărbătoare în ţara noastră. Astăzi, 26 iunie, România sărbătoreşte Ziua Drapelului Naţional. În acest context, Klaus Iohannis a transmis un mesaj special.
Mesaj special al lui Klaus Iohannis
„Alături de Stemă şi Imn, Drapelul este parte a identităţii noastre şi semnifică unitatea naţiunii române, independenţa, suveranitatea şi indivizibilitatea statului, legătura neîntreruptă dintre trecutul, prezentul şi viitorul nostru.
Urmaş al vechilor steaguri de luptă, întruchipare a libertăţii şi neatârnării, Drapelul Naţional a fost martorul celor mai importante momente ale României moderne.
Sub culorile sale, naţiunea noastră şi-a câştigat independenţa, a realizat Marea Unire, a depăşit evenimentele de cumpănă ale celor două războaie mondiale şi a reuşit accederea în NATO şi în Uniunea Europeană”, a precizat Iohannis.
Iohannis a comoemorat eroii
Mai mult, Klaus Iohannis a spus că această sărbătoare înseamnă şi un moment de comemorare a sacrificiului suprem pe care înaintaşii noştri l-au făcut în numele ţării. „Acum, Drapelul României flutură alături de cele ale marilor naţiuni, cu care ţara noastră împărtăşeşte aceleaşi principii şi idealuri şi alături de care contribuie la stabilitatea şi securitatea Europei, dar şi a unor zone de conflict din lume.
Dragi români, Drapelul Naţional este cel care ne aduce împreună, indiferent de locul în care ne aflăm, şi ne face mândri că aparţinem naţiunii române. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol şi, sub culorile sale, să ducem mai departe aspiraţiile şi năzuinţele poporului român. La mulţi ani României şi tricolorului nostru!”, a transmis Klaus Iohannis
Mai mult, Palatul Cotroceni va fi iluminat astăzi, de la ora 21,00, în culorile drapelului, în contextul zilei naţionale de celebrare a acestui simbol. Anunţul a fost făcut de către Administraţia Prezidenţială.