Candidează Mircea Geoană la viitoarele alegeri prezidențiale de anul viitor? Duminică seară, pe 19 noiembrie, secretarul general adjunct al NATO a transmis un mesaj în care spune că în curând, „vom discuta despre un plan ambițios pentru România”, lăsând impresia ca ar putea deveni candidat.
Astfel, lasă de înțeles că intenționează să intre în cursa pentru Cotroceni, având pșansa să îl înocuiască pe Klaus Iohannis. Potrivit mai multor sondaje, ar fi favorit la alegeri.
Mircea Geoană și-ar putea anunța curând candidatura la alegerile prezidențiale din 2024
Într-un mesaj video pe Facebook, Mircea Geoană a spus că „România a intrat în criză de timp. Și pentru a ne reconstrui viitorul, așa cum merităm, avem nevoie de luciditate, cunoaștere, competență și o viziune solidă”.
„Astăzi, vă invit să țineți aproape, fiindcă în curând vom discuta despre un plan sănătos și ambițios pentru România și pentru fiecare dintre noi!
Trăim în România și în fiecare zi ne izbim de zidul „ca la noi la nimeni, oricum nu se poate schimba nimic, la alții se poate, la noi nu”. Și tot lovindu-ne de zidul ăsta de mai bine de 30 de ani, cine ne poate învinovăți că ne-am pierdut speranța și determinarea de a lupta pentru România”, a afirmat el.
„Dar indiferent cât de dură este lovitura, românii au avut și au mereu puterea de a se ridica și de a merge înainte”, a adăugat secretarul general adjunct al NATO. „Poate nu întotdeauna doar pentru România, dar cu siguranță pentru ei înșiși și pentru cei dragi. Pentru că românii sunt luptători”.
„Ce-ar fi dacă am avea un ghid care să ne arate cum să aducem rezistența și dârzenia fiecăruia dintre noi laolaltă pentru țară”, a continuat acesta.
„Căci viitorul României a intrat, acum, în criză de timp. Iar pentru a-l construi așa cum merităm avem nevoie de luciditate, de cunoaștere, de competență și de o viziune solidă”, a mai afirmat Mircea Geoană.
„Dragi români, vă invit să țineți aproape fiindcă în curând vom discuta despre un plan sănătos și ambițios pentru România și pentru fiecare dintre noi”, a conchis secretarul general adjunct al NATO.
Geoană este lider în sondaje
Amintim că miercuri, pe 15 noiembrie, Remus Ştefureac, director al companiei de cercetări sociale și marketing INSCOP, a oferit un interviu. El a vorbit despre opțiunile românilor pentru alegerile prezidențiale, ce vor urma după încheierea celui de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis.
Ştefureac spune că anul 2024 va fi unul dominat de aceste alegeri. În ceea ce privește încrederea românilor la nivelul personalităților politice, Mircea Geoană este, în prezent, în frunte.
„Mircea Geoană, în prezent pe toate măsurătorile, indiferent cine le face, este pe primul loc în topul încrederii în personalităţi care joacă un rol în viaţa politică a României”, potrivit lui.
Ştefureac susține că România se găsește într-un moment unic în istoria sa de după 1990.
El spune că „nu am fost niciodată în alegeri prezidențiale, din 1990 până în prezent, în situația de a avea un candidat independent cu o cotă mare de încredere”. Mai multe puteți citi aici.