Președintele Klaus Iohannis a participat, vineri, la evenimentul ”Forumul European Carol cel Mare” din Aachen, Republica Federală Germania. În acest timp, în România se producea încă o tragedie fără margini. În urma unui incendiu la Spitalul de Boli infecțioase din Constanța și-au pierdut viața 7 persoane. Șeful statului a ținut să facă un gest extrem de important.
Klaus Iohannis a ținut un moment de reculegere în Germania, pentru victimele incendiului de la Constanţa. Acest lucru s-a petrecut la evenimentul la care a participat șeful statului . Este vorba de ”Forumul European Carol cel Mare” din Aachen, Republica Federală Germania. Iohannis a analizat efectele pandemiei de COVID-19 asupra omenirii.
”Astăzi a avut loc o mare tragedie în România, într-un spital din Constanţa. A fost un incendiu şi, din păcate, au murit şapte pacienţi. Vă rog frumos pe toţi, împreună cu mine, să păstrăm un moment de reculegere! Vă rog să păstrăm un moment de reculegere pentru victimele incendiului de la Spitalul din Constanţa!”, a afirmat preşedintele.
Klaus Iohannis a spus că se bucură să participe la acest forum, în contextul festivităţilor de decernare a premiului internaţional Carol cel Mare al oraşului Aachen pentru anul 2020.
Pandemia de COVID-19 a cauzat o criză
”Cred că ne este tuturor clar: ne aflăm într-un punct de cotitură pentru Uniunea Europeană. Pandemia de COVID-19 a cauzat o criză care a afectat nu doar Europa, ci întreaga lume. Mai mult decât alte momente dificile cu care ne-am confruntat în ultima decadă, printre care criza economico-financiară declanşată în 2008 şi efectele ei, pandemia ne-a obligat să găsim rapid soluţii. În ciuda unor ezitări iniţiale, acestea au fost puse în practică într-un timp foarte scurt. Împreună, în cadrul Uniunii, am reuşit să luăm cele mai urgente măsuri pentru a reveni la o viaţă socială cât mai apropiată de cea normală”, a spus el.
Şeful statului a menţionat că acum este important să revenim la normalitate, integrând, în acelaşi timp, lecţiile învăţate din aceasta criză.
”Această pandemie a evidenţiat, în primul rând, valoarea adăugată substanţială a cooperării la nivelul Uniunii, între statele membre, inclusiv în domenii care ţin eminamente de competenţa acestora. Prin cooperare şi acţiune comună, am reuşit să asigurăm răspunsurile corecte, bazate pe unitate şi solidaritate europeană. Împreună am avut o capacitate sporită pentru repatrierea cetăţenilor noştri la începutul pandemiei. Împreună am hotărât crearea unei rezerve de echipament medical. Împreună am decis acţiunea comună pentru susţinerea redresării economiei europene şi a pregătirii rezilienţei socio-economice”, a afirmat Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a arătat că gestionarea pandemiei a evidenţiat şi unele puncte slabe.
Trebuie să consolidăm Piaţa Internă a Uniunii
”Astfel, am constatat ca ne lipsesc şi trebuie să creăm rapid capacităţi europene de producţie care să ofere o mai mare securitate în sectorul sanitar şi farmaceutic. Trebuie să consolidăm Piaţa Internă a Uniunii. Coridoarele verzi pe care le-am asigurat s-au dovedit absolut necesare pentru a menţine fluxuri funcţionale de bunuri şi servicii. Trebuie să regândim parteneriatele noastre externe, astfel încât să consolidăm relaţiile atât cu acele state şi organizaţii care ne împărtăşesc valorile şi aspiraţiile, cât şi cu partenerii noştri din vecinătate. Trebuie să investim în rezilienţa internă şi externă a Uniunii pentru a putea fi mai bine pregătiţi pentru evenimente imprevizibile sau destabilizatoare în interior sau în vecinătatea noastră. Trebuie să acordăm o atenţie specială noilor provocări care ţin de securitatea cibernetică şi de autonomia Uniunii în sectoare economice cheie. La acestea se adaugă necesitatea de a limita efectele schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât să obţinem neutralitatea climatică până în 2050”, a afirmat el.
În opinia sa, Planul de redresare pentru Europa ne oferă instrumentele pentru a spori rezilienţa Uniunii, pentru a pregăti tranziţia digitală şi cea verde şi pentru atenuarea şocurilor sociale ale pandemiei şi reprezintă şi o schimbare de paradigmă, pentru că va sprijini tranziţia către un nou model de creştere economică bazat pe sustenabilitate şi echitate.
”Trebuie să învăţăm din greşelile trecutului, pentru a avea un viitor mai bun. Sunt încrezător că în cadrul Uniunii Europene vom avea forţa de a ne asigura acest viitor”, a spus şeful statului în finalul discursului susţinut în Germania.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin