Klaus Iohannis la șefia NATO? Potrivit lui Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL), președintele României are suficientă expertiză și experiență pentru o asemenea funcție.
Klaus Iohannis are suficientă experiență pentru a fi noul șef al NATO
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, ar fi onorant pentru țara noastră ca un cetățean român să fie noul șef al NATO. După ce mai lung mandat prezidențial din UE și NATO, președintele României, Klaus Iohannis, are „suficientă expertiză și experiență” pentru a ocupa funcția de secretar general al Alianței Nord Atlantice.
În plus, „este un om politic foarte implicat în politica internațională” și are „relaţii foarte bune” cu oficialii occidentali.
„Evident că ar fi onorat şi important pentru România să aibă un reprezentant la acest nivel, iar acesta să fie președintele Klaus Iohannis. După cel mai lung mandat ca preşedinte al unei ţari membre UE și NATO, consider că are suficientă expertiză și experiență pentru a ocupa o asemenea poziție. Dar foarte important, are și recunoașterea partenerilor noștri.
Președintele Kaus Iohannis este un om politic foarte implicat în politica internațională, apreciat la Washington, Bruxelles… şi are relaţii foarte bune cu multe din cancelariile țărilor membre”, a spus el pentru „Adevărul”.
Iohannis n-a fost propus totuşi oficial, cel puţin deocamdată, pentru șefia NATO
România ar fi anunțat oficial statele aliate NATO că îl propune pe Klaus Iohannis pentru funcția de secretar general al NATO, potrivit unei postări de pe rețelele sociale ale unui corespondent din SUA, informație susținută și de surse guvernamentale.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la București, a refuzat să comenteze informația.
Totuși, Raluca Turcan, ministrul Culturii, a anunțat, vineri seară, că în cadrul PNL și al coaliției de guvernare nu au existat discuții despre candidatura lui Klaus Iohannis pentru șefia NATO. Cu toate acestea, crede că este un om care s-a impus în politica externă și în politica de apărare a NATO.
„Administrația Prezidențială nu a confirmat această informație și suntem la nivel de speculații, dar faptul că se vorbește în România despre o posibilă candidatură la șefia NATO confirmă un lucru: președintele României este un partener puternic în cadrul Alianței, este un om credibil, s-a impus în politica externă și de apărare a Alianței.
E un lucru pozitiv pentru că e prima oară când se vorbește despre un președinte al României ca posibil candidat la multe funcții internaționale. Speculațiile au fost și pentru alte poziții și asta confirmă ce am spus. Nu au existat discuții în PNL.
Ați auzit ce a declarat premierul Ciolacu, că ar fi mândru ca președintele să ocupe o poziție internațională, însă discuții în Coaliție despre statutul președintelui nu au fost. S-a discutat când vor fi alegerile”, a zis ea într-o emisiune TV.