Klaus Iohannis anunță că România se pregătește de misiuni de luptă de apărare pe flancul estic NATO
Așadar, după participarea alături de președintele Poloniei, Andrzej Duda, la exercițiul militar multinațional ”Justice Sword 21”, președintele Klaus Iohannis a precizat că România se pregătește pentru misiuni de luptă, dar a ținut să menționeze că acestea sunt misiuni de luptă de apărare pe flancul estic al NATO.
Președintele spune că este important ca România să participe la astfel de exerciții pentru a încuraja forțele care lucrează împrenă. În plus, președintele a mai spus că, prin aceste exerciții, se verifică și crește gradul de interoperabilitate.
„Este foarte important pentru noi să participăm la astfel de exerciţii ca să încurajăm forţele noastre care lucrează împreună. Astăzi în exerciţiu au fost forţe din România şi Polonia. Soldaţii polonezi sunt cei care au venit să facă parte din Brigada Multinaţională. Este foarte important să aibă loc astfel de exerciţii pentru a verifica şi creşte gradul de interoperabilitate, (…) să fie capabili să execute împreună misiuni de luptă.”, spune Iohannis.
”Este important să avem forțe antrenate”
Șeful statului a mai spus că România se pregătește pentru exerciții militare de apărare și că este extrem de important să avem forțe bine antrenate și pregătite pentru apărare pe flancul estic al NATO.
”Când vorbim de misiuni de luptă trebuie să fiu foarte clar: noi ne pregătim pentru misiuni de luptă de apărare. Este pentru noi, pe flancul estic al NATO, extrem de important să avem forţe bine antrenate, bine pregătite pentru apărare. Noi ne pregătim pentru apărare pe flancul estic”, spune Klaus Iohannis.