Klaus Iohannis nu este de acord cu majorarea indemnizaţiilor demnitarilor: Nu mi se pare corect

Sursa: Dreamstime

Președintele Klaus Iohannis reacționează cu privire la proiectul adoptat de Senat referitor la majorarea indemnizaţiilor demnitarilor. Șeful statului susține că nu este de acord cu o astfel de măsură și că nu i se pare deloc corectă.

Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în SUA, a comentat proiectul adoptat de Senat referitor la majorarea indemnizaţiilor demnitarilor. Șeful statului susține că nu este de acord cu o astfel de măsură având în vedere criza economică fără precedent, precizând că nu este corect ca demnitarii să fie primii care beneficiază de creșteri salariale.

„Acum câteva zile am spus că în condiţiile în care avem o inflaţie destul de ridicată este rezonabil ca salariile şi pensiile să crească, sigur, atât cât permite bugetul, dar nu mi se pare corect ca demnitarii să fie primii care beneficiază de astfel de creşteri salariale, puteam să rămânem mai spre urmă”, a spus presei şeful statului.

Klaus Iohannis așteaptă previziunea bugetului pentru anul 2023

Klaus Iohannis susține că până nu există o previziune a bugetului pentru anul 2023, tot ce se întâmplă sunt doar speculații. Pe de altă parte, el a explicat că actuala criză energetică va aduce probleme economiei românești. Șeful statului a adus în discuție și inflația destul de mare, adăugând că cel mai corect ar fi ca pensiile și salariile să crească, însă nu începând neapărat cu cele ale demnitarilor.

„Atâta vreme cât nu avem o previziune a bugetului pentru anul viitor, orice ar spune unul sau altul este o speculaţie. Însă pot să vă spun un lucru pe care eu personal l-am transmis liderilor coaliţiei. Având în vedere că suntem în criză energetică, avem foarte multe probleme în economie, avem şi o creştere economică, avem totuşi o inflaţie destul de mare, este corect, este rezonabil şi este aşteptat să crească şi salariile şi pensiile”, a mai spus acesta.

Klaus Iohannis susține creșterea pensiilor și a salariilor

Președintele României este de părere că nu este rezonabil ca discuţia pe creşterea salariilor şi pensiilor să fie refuzată, în condițiile în care oamenii simpli nu trebuie să fie cei care plătesc pentru actuala criză în care ne aflăm.

„În condiţiile în care inflaţia a ajuns, acum recent au fost date publicităţii datele, peste 15%, nu mi se pare rezonabil să fie refuzată discuţia pe creşterea salariilor şi pensiilor. Până la urmă, nu oamenii simpli trebuie să plătească pentru aceste crize şi Guvernul trebuie şi va identifica soluţii”, a mai spus Iohannis, conform Agerpres.

Menționăm faptul că reacția lui Klaus Iohannis vine după ce să săptămâna trecută, Senatul a adoptat cu 92 de voturi un proiect legislativ prin care demnitarii şi aleşii locali urmează să primească indemnizaţii mărite. Mai mulți oameni politici au criticat o astfel de măsură, având în vedere situația economică actuală în care România se află.