Președintele României, Klaus Iohannis, participă astăzi, 20 iunie 2022, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) şi la Forumul de Afaceri I3M, în care se va analiza modul în care I3M trebuie să se poziţioneze în actuala situaţie de securitate europeană.
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa luni, 20 iunie 2022, la cea de-a şaptea ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) şi la cea de-a patra ediţie a Forumului de Afaceri I3M, organizate de Republica Letonia, la Riga.
Având în vedere noul context geopolitic marcat de războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, liderii statelor participante vor analiza, în cadrul celor două reuniuni, modul în care Iniţiativa trebuie să se poziţioneze în actuala situaţie de securitate europeană, în special contribuţia pe care I3M poate să o aducă, prin implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază ale Iniţiativei: transport, energie, digital”, a anunțat luni Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis va reintera sprijinul României pentru Ucraina
În cadrul intervenţiei sale, Klaus Iohannis va reitera sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei, atât pe plan bilateral, cât şi la nivel multilateral. Preşedintele României va reintera faptul că ţara noastră va sprijini toate modalităţile prin care IM3 poate ajuta Ucraina, în special prin intermediul proiectelor de interconectare la care această ţară est-europeană ar putea participa, ca partener.
Totodată, președintele nostru va evidenţia importanţa acordării unui sprijin similar de către Iniţiativă Republicii Moldova şi Inițiativa Georgiei, ca state care au vocaţia de a deveni membre ale Uniunii Europene.
Klaus Iohannis va sublinia faptul că România va continua să urmărească consolidarea IM3 şi a instrumentelor de care aceasta dispune, precum Forumul de Afaceri şi Fondul de Investiţii al I3M, care şi-au dovedit deja eficienţa.
Acesta va aminti faptul că ţara noastră sprijină derularea activităţilor IM3 în deplină sinergie cu agenda strategică a Uniunii Europene, precum şi în direcţia consolidării parteneriatului transatlantic.
Preşedintele României va evidenţia, totodată, importanţa iniţiativelor Rail2Sea şi Via Carpathia pentru țara noastră, a căror implementare va îmbunătăţi mobilitatea militară şi rezilienţa în domeniul infrastructurii din regiune, esenţiale în actualul mediu de securitate european.
Al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări a avut loc la București
Amintim faptul că, în urmă cu patru ani, România a găzduit, la Bucureşti, al treilea Summit al Iniţiativei, ocazie cu care au fost adoptate decizii esenţiale pentru viitorul acesteia, precum:
-lista de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital;
-organizarea primului Forum de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (cu peste 600 de oficiali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din statele participante la Iniţiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanţi ai Uniunii Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale);
-lansarea reţelei Camerelor de Comerţ a I3M (prin semnarea Declaraţiei comune de înfiinţare a acestei reţele de către 7 Camere de Comerţ din cele 12 state participante);
-iniţierea procedurii de lansare a Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (prin semnarea Scrisorii de Intenţie privind Fondul de Investiţii al I3M de către 6 instituţii de profil din cele 12 state participante).