Potrivit lui Lucian Romașcanu, acum formalizăm un lucru pe care l-am știut cu toții. El a spus că nu este corect și că nu avem nevoie de un președinte care să fie jucător doar într-o parte a spectrului politic, deoarece astfel s-ar încălca Constituția.
„Acum formalizăm un lucru pe care l-am știut cu toții. Nu e corect, nu ne trebuie un președinte care să fie jucător doar într-o parte a spectrului politic, că astfel se încalcă Constituția“, a declarat el la Digi24.
Lucian Romașcanu, despre numirea lui Klaus Iohannis în funcția de premier
Totodată, purtătorul de cuvânt al PSD a comentat scenariul prezentat de Ludovic Orban, conform căruia Klaus Iohannis ar avea în plan să fie numit în funcția de premier al României.
Lucian Romașcanu nici nu a confirmat, nici nu a negat acest lucru. El a precizat că ”în primul rând să vedem scorurile electorale la parlamentare, pentru că sigur PNL nu va face 50%+1”.
”E o coaliție care va negocia prezența în fruntea Guvernului a unei personalități din partea acelei coaliții. Eu îmi doresc să fie PNL, pentru că, chiar dacă ne certăm pe principii în campania electorală, poate chiar depășim anumite limite câteodată, cred că asta ar fi direcția care asigură o majoritate care să facă și reforma constituțională și reforma administrativă și tot ce avem de făcut”, a spus acesta.
Social-democratul a mai subliniat că ”restul, nu ajută matematica. Adică acel pol de dreapta nu știu dacă poate exista”.
Referitor la posibila numire a lui Klaus Iohannis în funcția de prim-ministru, Lucian Romașcanu a afirmat că este o poziție care implică foarte multă muncă și nu crede că președintele ar fi interesat de acest rol.
”Dar, în perspectiva premierului care va fi ales, Marcel Ciolacu a spus un lucru ferm: ca puterea trebuie împărțită. În al doilea rând, e un post cu multă muncă acolo, chiar domnul Ciolacu a zis-o. Nu știu dacă domnul Iohannis vrea să facă lucrul asta. Nu cred”, a spus el.
Purtătorul de cuvânt al PSD consideră că funcția de senator nu este suficient de potrivită pentru un fost președinte, subliniind că ar fi fost nevoie de o poziție mai importantă.
”Totuși e un salt în direcția pe care o știm cu toții – de la președinte, la secretar general NATO – la senator. Nu ca n-ar fi o onoare să fii senator, dar poate că trebuia mai mult un pic pentru un fost președinte, chiar și dacă vorbim de Iliescu sau Băsescu“, a afirmat Romașcanu.
Va candida Klaus Iohannis la alegerile parlamentare?
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Oradea, Marcel Ciolacu a fost întrebat despre campania electorală a lui Klaus Iohannis pentru alegerile parlamentare. Ciolacu a precizat că va oferi o poziție oficială din partea partidului său săptămâna viitoare. Totuși, el a subliniat că este firesc ca orice persoană să aibă dreptul de a candida.
Marcel Ciolacu a subliniat că nimeni nu ar trebui să împiedice exercitarea unui drept constituțional și a insistat că respectarea Constituției este aspectul cel mai important. De asemenea, el a menționat că va aborda acest subiect cu colegii din PSD în cadrul unei ședințe programate. Mai multe puteți citi aici.