Președintele Klaus Iohannis va merge la astăzi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", unde a izbucnit incendiul.
Preşedintele Klaus Iohannis va merge, vineri, la ora 13,00, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Vineri dimineaţa, un incendiu a izbucnit la un pavilion al Institutului ”Matei Balş” din Capitală, fiind declanşat planul ”roşu”. Incendiul s-a manifestat la parterul unui corp de clădire. În urma incendiului, patru persoane au decedat.
Dr. Streinu Cercel, despre incendiul de la Balș
Prof. dr. Adrian Streinu Cercel a declarat vineri că avizele Institutului “Matei Balş” “sunt în ordine, ultima linie de oxigen fiind montată în decembrie”.
“Din păcate, toţi pacienţii care sunt internaţi COVID au nevoie de oxigen şi evident erau şi cuplaţi la oxigen. (…) Tot ce se internează în “Matei Balş” reprezintă pacient mediu spre sever sau critic”, a afirmat fostul manager al Institutului. Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa la Institutul “Matei Balş” din Capitală. Patru persoane au murit.
Potrivit lui Streinu Cercel, este vorba despre o clădire care a fost făcută în 1953 şi refăcută “din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere al aprovizionării cu oxigen”. “Avizele sunt în ordine, ultima linie de oxigen a fost montată în decembrie”, a spus Streinu Cercel.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat vineri că din informaţiile existente până în prezent, în afara celor patru persoane decedate în urma incendiului de la Institutul “Matei Balş”, nu mai sunt pacienţi în stare critică sau pacienţi cu arsuri.
Trebuie precizat că nu este prima tragedie de acest fel care se întâmplă de la începutul pandemiei în România. Zece pacienți care erau bolnavi de Covid-19 și erau intubați au decedat după ce un incendiu a izbucnit în luna noiembrie 2020 la Secția ATI din incinta Spitalului Județean Piatra Neamț. Alte șapte persoane, între care un medic care a suferit arsuri extinse, sunt în stare gravă. Încă trei cadre medicale – un medic și două asistente – au primit îngrijiri pentru arsuri, dar starea lor este mai bună și nu necesită internare. Dintre cei șase pacienți transferați ulterior la Iași, doar unul a supraviețuit.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin