Iohannis a vorbit marți despre modificarea legilor securității naționale și draftul care a apărut în presă pe surse. Șeful statului promite că se ca îngriji ca noile legi să fie corecte, anunțând că vor urma dezbateri serioase în Guvern, Parlament și chiar CSAT.

Anunțul lui Iohannis privind modificarea legilor securității naționale

„Personal, mă voi îngriji ca acolo unde draftul nu a avut o formă corespunzătoare timpurilor noastre să fie corectat”, a anunțat Klaus Iohannis vorbind despre proiectul legilor securității naționale, spunând că este vorba doar de un prim draft, care va fi modificat.

„Noi avem anumite legi pe domeniul securității naționale care au fost făcute la începutul anilor 90, când democrația a fost nouă, s-a încercat să se construiască instituții moderne, europene, care respectă drepturile cetățenilor, însă, în timp, lucrurile trebuie adaptate contextului. Pentru asta a fost întocmit un proiect. Acum ne aflăm în faza în care avem primul draft.

Acesta nu e destinat publicului larg, ci urmează să fie analizat de guvern, de CSAT, apoi de Parlament. Cineva – și știm cine – a considerat că e bine să-l dea pe surse. Este o eroare majoră, fiindcă oamenii sunt îngrijorați, cu toate că avem un prim draft”, a explicat Klaus Iohannis.

De asemenea, șeful statului mai transmite că „nu-și dorește nimeni o restaurație a vechii securități sau o încălcare a drepturilor cetățenești”.

„Astea sunt niște speculații care sunt pur și simplu eronate. Eronată e și scurgerea acestor prime forme către media. Personal, mă voi îngriji ca acolo unde draftul nu a avut o formă corespunzătoare timpurilor noastre să fie corectat.

Aceste îngrijorări nu sunt necesare. Este un demers natural și, în final, îmi doresc o legislație modernă”, a conchis Iohannis.

Și Rareș Bogdan a avut o reacție cu privire la acest subiect

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al PNL, a comentat recent pe marginea legilor securităţii naţionale, afirmând că detaliile apărute în spaţiul public sunt doar variante de lucru.

„Eu strigam „Jos Iliescu” la Cluj, în 1996, cu domnul Hellvig (directorul SRI – n.red.). M-am bătut pentru libertate. Legile securităţii naţionale n-au ajuns la liderii coaliţiei. După modelul SUA, UK şi cel francez, trebuie să existe un control parlamentar extrem de puternic asupra serviciilor. Trebuie să existe un control de legalitate şi al celor aleşi asupra funcţionării serviciilor de informaţii.

Nu ştiu cine a scris legile securităţii naţionale. Legile sunt sub directa oblăduire a Guvernului României. Legile securităţii sunt doar variante de lucru. Nu cred că Eduard Hellvig vrea să revină în câmpul tactic în zona de Justiţie.

Au ieşit în spaţiul public doar nişte variante de lucru. Eu voi propune să mergem pe sistemul britanic. Este foarte bine că legile au fost aduse în spaţiul public”, a declarat Rareş Bogdan, invitat de către jurnalista Sorina Matei la Aleph News.