Preşedintele Klaus Iohannis condamnă în cei mai fermi termeni agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
„Această conduită, care urmează recunoaşterii ilegale de către Federaţia Rusă a „independenţei” autoproclamatelor republici separatiste din Doneţk şi Lugansk, părţi componente ale Ucrainei, reprezintă o nouă încălcare flagrantă a principiilor de drept internaţional, în mod special a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, a inviolabilităţii frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forţei în relaţiile internaţionale”, precizează şeful statului, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Conform sursei citate, România, alături de întreaga comunitate internaţională democratică, respinge hotărât un astfel de comportament iresponsabil care subminează fundamentul relaţiilor internaţionale şi însăşi ordinea actuală de drept internaţional.
„În mod regretabil, în ciuda eforturilor intense la nivel european şi euroatlantic de dezescaladare a situaţiei, Federaţia Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, forul-garant al păcii şi securităţii mondiale, a ales calea folosirii forţei armate, în contradicţie manifestă cu dispoziţiile Cartei ONU. Federaţia Rusă a dovedit încă o dată că nu este interesată de oferta de dialog constructiv şi responsabil avansată de comunitatea europeană şi euroatlantică, ci a urmărit constant şi intenţionat confruntarea şi impunerea prin forţă a pretenţiilor sale, subsumate logicii desuete a aşa-ziselor sfere de influenţă. România atrage atenţia că Federaţia Rusă trebuie să suporte consecinţele acestui act profund ilegal. În coordonare deplină cu aliaţii şi partenerii săi din cadrul NATO şi UE, România va impune măsuri ferme şi substanţiale de răspuns”, precizează şeful statului.
În context, preşedintele Klaus Iohannis exprimă solidaritatea deplină cu Ucraina şi cu poporul ucrainean confruntat cu agresiunea Federaţiei Ruse şi reafirmă sprijinul deplin al României pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei.
De asemenea, preşedintele României solicită oprirea imediată, integrală şi necondiţionată a agresiunii militare ruse, retragerea tuturor forţelor ruse din Ucraina şi încetarea oricăror presiuni la adresa Ucrainei.
România este gata să ofere asistenţă umanitară Ucrainei
Pe aceste baze, şeful statului român face un apel la responsabilitate, la evitarea de pierderi de vieţi omeneşti şi afectarea în orice fel a siguranţei civililor. „România este gata să ofere asistenţă umanitară Ucrainei. În acelaşi timp, România avertizează împotriva oricărei acţiuni ostile la adresa membrilor comunităţii române din Ucraina şi este gata să acorde sprijinul necesar”, se mai arată în comunicatul citat.
Totodată, Klaus Iohannis îi asigură pe toţi cetăţenii români de pe teritoriul Ucrainei că România, inclusiv prin misiunile sale diplomatice şi consulare, este pregătită să ofere asistenţa consulară necesară.
„Niciun cetăţean al României nu are motiv să se teamă. Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că cetăţenii României, ca stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, beneficiază pe deplin de cele mai ample garanţii de securitate din istoria sa”, se mai precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Vladimir Putin anunţă o operaţiune militară în Ucraina
Vladimir Putin, a anunţat, joi dimineaţă, o operaţiune militară în Donbas, susţinând că nu intenţionează să ocupe întreaga Ucraină.
„Circumstanţele necesită să lansăm acţiuni decisive şi imediate în Donbas, după ce liderii republicilor regionale au cerut Rusiei asistenţă militară”, a declarat Vladimir Putin, conform agenţiei RIA Novosti.
Vladimir Putin susţine că este vorba despre o „operaţiune militară specială” şi că nu intenţionează să atace toată Ucraina.
Mai multe explozii s-au auzit în oraşul separatist Lugansk imediat după declaraţiile liderului de la Kremlin.