„Este, din informaţiile mele, un caz singular, reprobabil. Nu cred că putem să tolerăm aşa ceva şi sunt convins că cei de la Inspectoratul şcolar şi Consiliul de administraţie al liceului vor lua măsurile de rigoare. Este jalnic”, a afirmat şeful statului, președintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.

Ce spune premierul Ludovic Orban despre acesta

Aflat la Galați, premierul Ludovic Orban a reacționat cu privire la informația potrivit căreia un profesor i-a instigat pe elevi să nu poarte masca de protecție.

Premierul a spus că profesorul care i-ar fi incitat pe elevi să nu poarte masca de protecție trebuie sancționat și trebuie să părăsească învățământul.

„Aici trebuie sancţionat fără discuţie, pentru că este obligaţie legală. Portul măştii în şcoală este obligatoriu, este principala formă prin care noi protejăm sănătatea copiilor noştri, iar dacă un cadru didactic incită copii să nu poarte mască, după părerea mea, trebuie să părăsească învăţământul”, a spus Ludovic Orban.

Ce spune inspectorul școlar din Bihor

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor a luat la cunoştinţă de ‘intervenţia regretabilă’ a unui cadru didactic de la un liceu din Oradea care în timpul unei ore de curs a protestat împotriva purtării măştii de protecţie, cerând unităţii învăţământ să ia măsurile care se impun şi, totodată, va înainta un denunţ penal faţă de profesorul repectiv, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Inspectorul şcolar general Virgil Blage a precizat că ‘prestaţia’ profesorului respectiv, filmată şi încărcată pe contul de facebook al acestuia, este ”un comportament regretabil, care contravine regulilor şi regulamentelor, făcând propagandă mişcării ‘Jos botniţa de pe copii!”’, citează agerpres.ro.

În acest sens a fost contactată unitatea de învăţământ unde este încadrat cadrul didactic pentru lua măsurile ce se impun în această situaţie.

Astfel, s-a constituit la nivelul şcolii comisia de disciplină care urmează să analizeze faptele săvârşite şi să ia măsurile care se impun.

”Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor înaintează în cursul zilei un denunţ penal împotriva domnului profesor pentru zădărnicirea combaterii bolilor prevăzută de art. 352 Cod penal.

De asemenea, un astfel de denunţ va fi înaintat împotriva unei doamne profesor care instigă la nepurtarea măştii, unul dintre copiii dânsei refuzând categoric purtarea măştii în spaţiul şcolii”, se arată într-un comunicat al IŞJ Bihor.