Potrivit unor surse oficiale, la întâlnirea informală au participat, alături de şeful statului, liderii europeni din Regatul Ţărilor de Jos, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Spania, Suedia şi Portugalia.
„Reuniunea informală îşi propune să fie începutul unei reflecţii strategice cu privire la cele mai bune modalităţi de lărgire a UE pe care statele participante la reuniune o susţin, concomitent cu identificarea celor mai bune măsuri pentru a asigura funcţionarea unei Uniuni Europene lărgite”, au informat sursele citate.
Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la Bruxelles la Reuniunea Consiliului European de vară.
Multe țări cer aderarea după începerea războiului
De pe data de 24 februarie 2022, zi în care a izbucnit războiul din Ucraina, mai multe state europene au depus eforturi pentru a intra în Uniunea Europeană (UE). Iată ce șanse au Ucraina, Republica Moldova și Georgia, dar și Turcia să intre în familia europeană.
„Credem că ne putem salva democrația doar făcând parte din Uniunea Europeană”, a spus președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
„Vrem ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil”, a spus ea, în speranța de a avea „o decizie privind deschiderea negocierilor în lunile următoare”.
Fosta republică sovietică a solicitat aderarea pe 3 martie 2022, imediat după Ucraina, vecina ei, la câteva zile după începerea invaziei ruse, pe 24 februarie 2022.
Uniunea Europeană (UE) a acordat oficial celor două țări statutul de „candidat la aderare” în luna iunie a aceluiași an, după un proces de examinare a solicitării acestora în context de război. În total, alte șase țări sunt candidate la aderarea la UE.
Și Georgia vrea în UE
Georgia a depus o cerere pe 3 martie 2022, dar încă nu este considerată oficial candidat. Consiliul European, responsabil cu examinarea cererii, a solicitat Tbilisiului reforme care vizează în special reducerea polarizării politice, consolidarea independenței sistemului judiciar și lupta împotriva corupției, înainte de a acorda Georgiei cererea de aderare la UE.
Prin urmare, este considerată, ca și Kosovo, un simplu potențial candidat. Consiliul European și-a reafirmat „angajamentul față de extindere” în 2019.
Cu toate acestea, ultima aderare datează din 2013. Croația așteptase atunci zece ani înainte ca cererea sa să aibă succes, după un proces îndelungat și laborios. Mai mult, deschiderea negocierilor nu reprezintă o garanţie a aderării.