„Moneda unică rămâne una dintre cele mai tangibile dovezi ale integrării europene. România se angajează să adere la Zona Euro cât mai repede posibil, odată ce toate criteriile vor fi îndeplinite, cu scopul unui rezultat durabil atât în beneficiul cetăţenilor, cât şi al ansamblului economiei româneşti. Un alt domeniu în care unitatea europeană este esenţială este cel al securităţii interne. În condiţiile în care România este deja un furnizor de securitate, la cele mai înalte standarde, pentru Uniunea Europeană, vom continua demersurile pentru integrarea noastră cu drepturi depline în Spaţiul Schengen, integrare care va contribui la consolidarea securităţii întregii Uniuni Europene”, a spus şeful statului la recepţia oferită în grădina Palatului Cotroceni cu ocazia Zilei Europei. 

Conform Agerpres, el a vorbit şi despre alegerile pentru Parlamentul European şi despre preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. 

În acest context, preşedintele Iohannis a subliniat că este important ca rezultatul alegerilor europarlamentare să reprezinte un succes pentru spiritul pro-european şi să susţină o agendă ambiţioasă de consolidare a Europei. 

„Pe durata preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, România va acţiona de o manieră vizibilă, angajată şi constructivă în discuţiile pe tema viitorului Europei”, a afirmat el, amintind că pe pe 9 mai 2019 România va găzdui la Sibiu Summitul European extraordinar, care va defini direcţiile de dezvoltare a proiectului european. 

El a mai subliniat că într-o perioadă complicată la nivel global lumea are nevoie de o Europă unită şi consolidată mai mult decât oricând.