Scandal total înaintea Summit-ului de la Sibiu. Președintele Klaus Iohannis s-a dezlănțuit pur și simplu la adresa PSD, dar nu l-a menajat deloc nici pe Liviu Dragnea. Iohannis lovește dur și spune că Guvernul este de vină pentru faptul că România nu a intrat în Schengen, dar nu a scăpat nici de raportul MCV, pe justiție.
Klaus Iohannis a intrat în campanie electorală. Aflat la Sibiu, președintele statului a lansat o serie de atacuri vijelioase la adresa Guvernului, dar l-a lovit dur și pe Liviu Dragnea. Iohannis îi consideră vinovați pe PSD-iști după ce România a ratat intrarea în Schengen, dar și pentru că mecanismul pe justiție, MCV, nu a fost ridicat României.
„Mâine Europa vine in Romania, la români. Nu trebuie văzut decât într-un context larg european, în contextul alegerilor europene. Summit-ul e important pentru români. România și românii contează în Europa. E un mesaj foarte important pe care am vrut să-l subliniez.
Sunt politicieni care spun că nu contează referendumul și alegerile europarlamentare. Românii au șansa să-și exprime votul și părarea. Suntem după 2 ani jumate de guvernare eșuată. Nu s-a realizat nimic. Au atacat statul de drept și independenta justiției. Au arătat fața urâtă a României. E foarte păcat.
Europa vine la noi și în loc să arătăm mai frumos arătăm o guvernare eșuată. Am ajuns foarte departe. Avem un guvern PSD care a stricat tot ce s-a clădit. Dacă erau oameni serioși acum nu se mai vorbea de MCV. Am fi avut o șansă mare să intrăm și în Schengen”, a tunat Klaus Iohannis.