După pactul politic propus partidelor parlamentare, Klaus Iohannis lansează o nouă propunere, de această dată în plan economic.
Președintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, din nou, guvernarea PSD, acuzând că măsurile anunțate în programul de guvernare au rămas simple promisiuni.
„Sunt absolut convins că dumneavoastră, reprezentanți ai mediului de afaceri puteți avea un rol în această schimbare. Trebuie să asigurăm cadrul implicării și de dialog al partenerilor sociali în dezbateri. În momentul de față acest cadru denota discrepanțe, favoritisme, o demonstrează multitudinea de acte nediscutate cei cei vizați. Îmi doresc ca deciziile guvernamentale să nu mai trădaze mediul de afaceri ca pe un subiect pasiv obligat să se conformeze, ci să existe decizii fundamentate și discutate. (…) Ar fi trebuit ca guvernele precedente să propună soluții concrete pentru românii din diaspora, care privesc cu încredere înspre țară. Am adresat partidelor un apel să facem un pact. Adresez aceeași rugăminte și către Coaliția pentru Dezvoltarea României. Nu mai putem permite accidente de tipul ordonanțelor de urgență care, lansate peste noapte bulversează economia și societatea”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele României nu a ratat ocazia de a lansa un nou atac la adresa guvernului Dăncilă, arătând că acțiunile din ultimul timp a făcut ca România să se împrumute la cele mai mari dobânzi din întreaga Uniune Europeană.
„De exemplu, deficitul comercial și cel de cont curent plasează România pe contrasensul evoluțiilor regionale, de vreme ce țările din regiune înregistrează excedente. Simțim cu toții efectele volatilității și ale incertitudinii în cursul de schimb și în creșterea prețurilor, ajungând astfel la cea mai ridicată inflație din UE. În plus, apetitul tot mai crescut al guvernului pentru împrumuturi ne-a condus la cel mai ridicat cost al finanțării guvernamentale din întreaga UE. Politica bazată pe împrumuturi pe termen lung pentru a finanța cheltuieli curente nu face altceva decât să transfere în viitor nota de plată a unei guvernări dezastruoase. (…) Solicit guvernului să ia măsurile de consolidare rapidă a finanțelor publice și a corectării veniturilor bugetare”, a spus Klaus Iohannis.