Președintele Klaus Iohannis a vorbit astăzi despre reducerea accizelor, care, potrivit acestuia, este ”așa aparent” la îndemâna Guvernului. Șeful statului susține că din cauza legislației europene, Guvernul nu poate face nimic.
Totodată, el a mai precizat că este ușor ca acestea să fie crescute, însă în momentul în care sunt scăzute sub un anumit nivel, acest lucru nu mai este posibil.
„Reducerea accizelor e doar așa aparent la îndemâna guvernului. În realitate nu este, din cauza legislației europene. Deci, la accize e ușor dacă vrei să le crești. Dacă vrei să le scazi, nu se prea poate, sub un anumit nivel. Deci discuția aici se oprește foarte repede și rămâne una doar de teorie matematică”, a spus șeful statului.
Klaus Iohannis: Accizele nu pot fi scăzute
Klaus Iohannis a mai vorbit și despre celelalte instrumente pe care Guvernul le poate folosi având în vedere criza fără precedent a carburanților. Potrivit acestuia, mai rămân instrumente naționale precum TVA, dar și alte mecanisme.
Șeful statului a mai explicat că deși Guvernul își dorește să plafoneze prețurile la pompă sau să subvenționeze o parte semnificativă, acest lucru nu este posibil.
„Celelalte instrumente la dispoziția guvernului sunt cele naționale – să umble la TVA, la sprijin bugetar și alte mecanisme. În situația în care și la noi prețurile la pompă au crescut destul de mult, guvernul, pe bună dreptate, a analizat chestiunea și a ajuns la concluzia că trebuie să facă ceva, atât cât se poate. Nu este posibil să plafonezi prețul direct sau să subvenționezi o parte semnificativă”, spune Klaus Iohannis.
Președintele României a mai adăugat că a purtat o discuție în acest sens cu premierul Nicolae Ciucă, care i-a explicat mecanismul, făcând referire și la compensarea de 50 de bani.
Klaus Iohannis, despre compensarea de 50 de bani la pompă
„Până urmă și 50 de bani… sunt 50 de bani pe care nu îi dai când alimentezi la pompă. (…) Aici stăm acum. Premierul m-a asigurat că această sumă poate fi suportată de bugetul național, poate fi suportată din resurse care le va identifica guvernul, mai exact Ministerul Finanțelor”, conchide Iohannis.
Menționăm faptul că declarațiile lui Klaus Iohannis vin după ce, după ședința de Guvern de astăzi, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că s-a decis o compensare în sumă fixă de 50 de bani care va fi aplicată direct la pompă, având în vedere prețul actual al carburanților.
Social democrații au transmis ulterior că respectă decizia premierului, însă consideră că puteau fi și alternative mai bune. „Respectăm decizia premierului, dar credem în continuare că alternativa PSD ar fi fost mai bună,”, a fost reacția social democraților.