Klaus Iohannis a transmis un mesaj în urma fenomenelor meteo din Europa și din România, atrăgând atenția responsabililor asupra faptului că avertizarea timpurie a cetățenilor ar putea face diferența dintre viață și moarte.
Atenție la avertizările meteo
„În aceste zile, România și Europa resimt cu intensitate efectele schimbărilor climatice prin furtuni violente, valuri intense de căldură și incendii de vegetație amplificate de temperaturile atipic de ridicate.
Suntem martori la fenomene meteo extreme cu impact major asupra bunăstării, a sănătății și chiar asupra vieții cetățenilor. Pentru a-i proteja pe oameni, trebuie să dezvoltăm continuu sistemele de avertizare timpurie cu privire la fenomenele meteo extreme.
Este deosebit de important să ținem cu toții cont de aceste avertizări meteorologice pentru a evita tragedii. Sunt alături de familiile victimelor și de toți cei răniți în urma vijeliilor din ultimele zile”, a transmis președintele Klaus Iohannis, după ce patru oameni au murit din cauza furtunilor de miercuri din România.
Au murit 4 români
România s-a răcorit, dar scăderea temperaturilor a venit cu furtuni violente care au măturat jumătate din ţară. Patru oameni au pierit în urma fenomenelor extreme. Printre ei, o femeie care se afla pe Transalpina şi care a fost ucisă de un brad smuls de rafalele care au suflat şi cu 100 de km la oră.
Peste 50 de localităţi din 19 de judeţe şi municipiul Bucureşti au fost afectate, miercuri, de vijelii şi precipitaţii abundente, în urma cărora patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar case, clădiri şi autoturisme au fost avariate, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Au fost afectate 53 de localităţi din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava şi Tulcea. Trei dintre cei decedaţi au fost loviţi de fulger în judeţele Botoşani şi Caraş-Severin, iar o altă persoană a murit după ce un copac s-a prăbuşit peste autoturismul în care se afla în judeţul Alba, potrivit unui comunicat al IGSU, scrie Agerpres.
Pompierii au depus eforturi pentru degajarea unor elemente de construcţie, a şase stâlpi şi 117 copaci căzuţi pe carosabil, autoturisme şi clădiri. Intervenţii prompte au fost efectuate şi pentru evacuarea apei dintr-o anexă, şapte beciuri, două subsoluri de bloc şi două străzi. Ca urmare a acestor evenimente, nouă case, 16 blocuri şi 18 autoturisme au fost avariate, mai precizează sursa citată.
Un alt incident a avut loc în judeţul Ilfov, unde un copac prăbuşit a lovit un autoturism aflat în mers, fiind rănită o persoană care a fost transportată la spital.