Klaus Iohannis trece consumul de droguri pe agenda Consiliului Suprem de Apărare a Țării
Klaus Iohannis a pus consumul de droguri pe agenda Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). El a făcut acest anunț, luni, cu ocazia începerii anului școlar 2023 – 2024. Președintele României a participat la festivitatea de deschidere a anului școlar la Şcoala Gimnazială nr. 162, Sector 1, București. În cadrul discursului său, le-a vorbit părinților despre consumul de droguri în rândul adolescenților. Potrivit lui, este crucial ca tinerele generații să înțeleagă, de la o vârstă fragedă, pericolele și consecințele dramatice ale consumului de droguri, alcool și tutun. Prin educație și conștientizare, putem construi o barieră solidă împotriva acestor amenințări, a avertizat el.
„Vreau să mă refer acum la un fenomen alarmant, cel al consumului de droguri în rândul tinerilor. Este o problemă care preocupă din ce în ce mai mult societatea noastră și mă bucur că există un interes crescut pentru a încerca să găsim soluții pentru a combate acest flagel.
Am decis să includ pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării acest subiect. Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede și în școli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale.
În același timp, vreau să subliniez importanța comportamentelor preventive și responsabile. Este crucial ca tinerele generații să înțeleagă încă de la o vârstă fragedă pericolele și consecințele dramatice ale consumului de droguri, alcool și tutun. Prin educație și conștientizare, putem construi o barieră solidă împotriva acestor amenințări.
De asemenea, este vital să implementăm programe de educație pentru sănătate în școli, care să le ofere elevilor toate informațiile și instrumentele necesare pentru a face singuri alegeri sănătoase”, a declarat, luni, Klaus Iohannis.
Reformele educaționale necesită răbdare și perseverență
Conform lui, legile educației adoptate recent „ne dau șansa unui nou început într-un domeniu fundamental pentru orice societate modernă”, dar „reformele educaționale necesită răbdare și perseverență pentru că rezultatele se văd în timp și nu de pe o zi pe alta.”
El dorește să se acorde noilor legi ale educației posibilitatea de a fi implimentate. Președintele României speră ca politicienii să dea dovadă de maturitate și să nu intervină imediat cu modificări care pot afecta acest parcurs, așa cum, din păcate, multe dintre reformele anterioare au fost diluate prin astfel de ingerințe.
„Îmi place să cred că scopul nostru comun este să clădim o Românie educată, în care fiecare copil are șansa de a-și explora potențialul și de a evolua profesional și personal. Vă doresc tuturor un an școlar plin de reușite și bucurii, iar copiilor noștri mult succes în aventura cunoașterii!”, a adăugat președintele României.