Mai precis, surse apropiate liberalilor au declarat pentru gândul.ro că președintele Klaus Iohannis le-a transmis liberalilor că noul Guvern trebuie definitivat cât mai repede.
Înaintea negocierilor de duminică, fostul premier și actual președinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat că prioritară este constituirea Camerelor Parlamentului, menționând că, „dacă există bunăvoință”, este posibil ca noul Guvern să depună jurământul săptămâna viitoare.
Mai mult decât atât, Ludovic Orban a precizat că liberalii vor desemna miniștrii din Guvernul Cîțu după terminarea negocierilor pe programul de guvernare.
Ludovic Orban, tras la răspundere
Este de menționat faptul că, sâmbătă, cu o zi înainte de noile negocieri, Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, a convocat Biroul Permanent Național pentru a-l trage la răspundere pe Ludovic Orban, spune surse politice, în exclusivitate, pentru gândul.ro.
Potrivit surselor, situația a fost remediată chiar de către președintele Klaus Iohannis, care l-a sunat direct pe „pucist” și astfel s-a anulat BPN-ul.
Ulterior, fostul premier l-a sunat pe Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, pentru a-l întreba de ce a înaintat un asemenea demers.
În plus, sursele anterior menționate au declarat că fostul premier al României și actual președinte al Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, va pedepsi toți puciștii din partid.
“Acum suntem într-o coaliție (…) suntem parteneri şi vom colabora”
Liderul liberalilor mai afirmă că a respectat întru totul mandatul primit de la Biroul Politic Naţional şi reaminteşte că PNL va da premierul şi va deţine 9 ministere. Suntem totuşi într-o coaliţie, spune Orban şi “nu trebuie să fie nicio problemă din faptul că un anumit portofoliu este deținut de un alt partid din coaliție”. Preşedintele PNL precizează că au fost situaţii în care toate cele trei părţi implicate şi-au dorit acelaşi minister şi a fost normal să existe cedări de o parte sau alta.
“Eu am respectat mandatul BPN-ului întru totul. Mandatul a fost acela de a merge pe una dintre propunerile avansate, iar una dintre variante era Florin Cîțu premier și funcția de președinte al Camerei Deputaților. PNL deține premier și 9 portofolii de guvernare.
Sigur, nu mai suntem Guvern monocolor, acum suntem într-o coaliție. Nu trebuie să fie nicio problemă din faptul că un anumit portofoliu este deținut de un alt partid din coaliție, pentru că noi suntem parteneri, noi vom colabora și vom susține fiecare ministru.
Bineînțeles că nu poate să fie toată lumea mulțumită. Suntem într-o negociere, au fost situații în care toate cele 3 partide au dorit același minister și este normal să existe cedări. Pentru noi este important ca România să aibă cât mai rapid un Guvern, un Guvern care să lucreze pentru România”, a mai precizat preşedintele PNL.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea