Klaus Iohannis s-a întâlnit sâmbătă, 18 noiembrie, cu Hussein Mwinyi, președintele Zanzibarului. Potrivit informațiilor publicate de Administrația Prezidențială, liderul din România a transmis un mesaj de unitate și colaborare între autoritățile din cele două state.
Informațiile publicate de Administraţia Prezidenţială arată că președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de unitate și colaborare între autoritățile din cele două state.
Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Hussein Mwinyi
Potrivit președintelui român, este necesară o cooperare politico-economică sporită. Sunt vizate domeniile sectoriale cu potențial neexplorat, care ar putea aduce valoare adăugată relațiilor bilaterale.
Totodată, Iohannis a subliniat că România și Zanzibar pot consolida cooperarea în mai multe domenii. Este vorba despre educație, turism, agricultură, silvicultură, biodiversitate, IT&C, cultură și management al situațiilor de urgență.
De asemenea, România va continua să sprijine numărul în creștere de investitori și afaceri românești, inclusiv în Zanzibar.
„Am exprimat astăzi, în dialogul cu Președintele Zanzibarului, Hussein Mwinyi, nevoia unei cooperări politico-economice sporite, inclusiv în domeniile sectoriale cu potențial neexplorat, care ar putea aduce valoare adăugată relațiilor bilaterale.
Putem consolida cooperarea noastră în domenii precum educație, turism, agricultură, silvicultură, biodiversitate, IT&C, cultură și management al situațiilor de urgență. România va continua să sprijine numărul în creștere de investitori și afaceri românești, inclusiv în Zanzibar”, a transmis Klaus Iohannis, conform informațiilor publicate de Administrația Prezidențială.
Cuplul prezidențial a primit câte un buchet de flori de la doi copii
De asemenea, imaginile publicate de consultantul în turism Răzvan Pascu prezintă un moment în care cuplul prezidențial a primit câte un buchet de flori de la doi copii, îmbrăcaţi tradiţional.
Șeful statului şi soţia sa, Carmen Iohannis, s-au fotografiat împreună cu aceștia după momentul inedit.
Amintim că preşedintele a început marţi vizita în mai multe state din Africa, prima etapă fiind Kenya. Informațiile publicate de Ministerul de Externe din Tanzania arată că Iohannis va avea ocazia să meargă în Zanzibar, înainte de a părăsi ţara, în 19 noiembrie.
Totodată, va vizita oraşul vechi (n.red. Stone Town), care este una dintre cele mai mari atracţii turistice din lume. Următoarele etape ale turneului african al lui Iohannis includ vizita de stat în Republica Cabo Verde şi vizita oficială în Senegal.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, vizitele preşedintelui în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani. Simultan, vizează relansarea relaţiilor României cu continentul african.