Preşedintele României, Klaus Iohannis, a afirmat, miercuri, întrebat dacă se va găsi un consens în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei, Moldovei şi Georgiei la UE, că ”sunt şanse să finalizăm discuţia, la sfârşitul lui iunie”. Iohannis a precizat că poziţia sa şi a României este că „statutul de candidat trebuie acordat cât se poate de repede”.

Republica Moldova trebuie să primească statutul de candidat cât mai repede

Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, în judeţul Constanţa, dacă se va găsi un consens în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei, Moldovei şi Georgiei la UE.

„Chestiunea a fost discutată în repetate rânduri şi este de aşteptat ca, până la finalul acestei luni să avem o decizie (…) După părerea mea sunt şanse să finalizăm discuţia, la sfârşitul lui iunie, în Consiliul Europei. Eu nu pot să vorbesc decât în numele meu şi al României – după părerea mea statutul de candidat trebuie acordat cât se poate de repede”, a declarat Iohannis.

Preşedintele României consideră că este „o soluţie corectă moral, corectă economic şi este o soluţie corectă din punct de vedere securitar”. „Vom încerca să găsim o soluţie care este fezabilă şi sustenabilă”, a adăugat şeful statului.

Klaus Iohannis, despre sprijinul acordat Republicii Moldova

Iohannis a arătat că s-a discutat şi despre sprijinul substanţial pe care România şi Franţa îl acordă Republicii Moldova.

„Am discutat despre cum putem ajuta Republica Moldova să facă faţă multelor provocări cu care se confruntă ca urmare a crizei de securitate generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. O importantă iniţiativă în acest scop o reprezintă Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, pe care România, Franţa şi Germania au lansat-o, la Berlin, în aprilie, şi am abordat pregătirile pentru conferinţa de follow-up pe acest subiect pe care România o va găzdui în această vară”, a afirmat şeful statului.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost primit oficial, miercuri dimineaţa, la Baza „Mihail Kogălniceanu”, de către şeful statului român, Klaus Iohannis. Cei doi preşedinţi au avut convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, apoi s-au întâlnit cu militarii dislocaţi în baza militară.

Preşedintele Republicii Franceze a ajuns în România marţi seara. Din România, Emmanuel Macron va pleca spre Chişinău, unde va fi primit de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.