Klaus Iohannis, un nou turneu în Africa
Surse guvernamentale transmit că președintele Klaus Iohannis urmează să efectueze un nou turneu până la finalul acestui an în Africa. Președintele ar urma să viziteze, printre altele, Africa de Sud.
Această vizită ar urma să aibă loc în coordonare cu alți lideri din Uniunea Europeană, însă Klaus Iohannis va avea în vedere și interese naționale, mai spun sursele citate, potrivit G4Media.
Amintim că, ultima vizită a unui președinte român în Africa de Sud a avut loc în 2003, din mandatul lui Ion Iliescu.
În acest context, amintim că președintele Iohannis a mai avut în acest an mai multe turnee în Asia, unde a vizitat Japonia și Singapore, dar și America de Sud, în țări precum Brazilia, Chile și Argentina.
În urma turneului său din America de Sud, președintele Klaus Iohannis a declarat că rezultatele sunt eminamente pozitive, arătând că România este văzută bine, dar că este nevoie de o cooperare economică mult mai aprofundată cu ţările din această zonă, deoarece relaţia în acest domeniu este departe de potenţialul pe care îl are.
Parteneriatul Uniunii Europene cu Africa, o prioritate-cheie
În calitate de cel mai apropiat vecin al Europei, Africa nu numai că are o istorie bogată cu țările Uniunii Europene, dar împărtășește și valori și interese comune. De asemenea, UE are interese economice, dar și în ceea ce privește resursele naturale, mai ales în producția echipamentelor tehnologice și automobilelor electrice.
În acest sens, menționăm legea Uniunii Europene privind Materiile Prime Critice, care nu a intrat încă în vigoare, dar stabilește obiective pentru crearea de surse alternative ca parte a încercărilor de a reduce dependența de China, care controlează aprovizionarea cu minerale necesare pentru tranziția către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon.
Până în prezent, Uniunea Europeană a încheiat acorduri cu națiuni precum Canada, Kazahstan, Namibia și Ucraina, și s-au raportat că acordurile cu Argentina și Chile sunt aproape de a fi încheiate.
Un grup din partea UE ar urma să se afle în Republica Democrată Congo pentru discuții în luna iunie, potrivit Elisabettei Sartorel, responsabilul Uniunii Europene privind politica în domeniul resurselor vitale de materii prime.