Klaus Iohannis va participa la Forumul Grupului BEI. Are programate discuţii şefii BEI şi BERD

klaus iohannis

SURSA FOTO: Administrația Prezidențială

Luni, pe data de 27 februarie, președintele Klaus Iohannis se va întâlni, la Luxemburg, cu premierul Xavier Bettel și va lua parte, în calitate de vorbitor principal, la ediția inaugurală a Forumului Grupului Băncii Europene de Investiție.

Întrevederea șefului statului cu prim-ministrul luxemburghez va avea loc la ora 16.00 (ora României) și va fi urmată de declarații de presă comune ale celor doi oficiali. Principalele teme dezbătute vor fi relația româno-luxemburgheză și amenințarea la adresa securității europene, în contextul agresiunii rusești din Ucraina.

„Întrevederea preşedintelui României cu prim-ministrul Luxemburgului va fi dedicată discutării subiectelor de actualitate de pe agenda bilaterală, europeană şi internaţională. Vor fi abordate teme prioritare în relaţia româno-luxemburgheză, în principal dinamizarea cooperării economice şi sectoriale, cu accent pe domeniul finanţelor şi fin-tech, tehnologiile de vârf şi turism.

În contextul ameninţărilor la adresa securităţii europene, provocate de agresiunea rusă din Ucraina, vor fi discutate cele mai recente evoluţii, măsurile de sprijinire a Ucrainei, susţinerea Republicii Moldova, precum şi extinderea cooperării militare româno-luxemburgheze în cadrul NATO”, a transmis Administrația Prezidențială într-un comunicat.

Președintele Klaus Iohannis va participa la Forumul Grupului Băncii Europene de Investiție

De asemenea, la ora 19.00, președintele Klaus Iohannis va participa, în calitate de vorbitor principal, la ediţia inaugurală a Forumului Grupului Băncii Europene de Investiţii, cu tema „Adaptarea la o lume în schimbare” („Adapting to a Changing World”). Forumul este conceput ca o platformă de reflecție asupra provocărilor şi oportunităţilor la nivel mondial şi a efectelor asupra agendei investiţionale a Uniunii Europene, mai precizează sursa citată.

„În marja participării la Forumul Grupului Băncii Europene de Investiții, Președintele Klaus Iohannis va avea întrevederi bilaterale cu Werner Hoyer, Președintele Băncii Europene de Investiții, și cu Odile Renaud-Basso, Președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare”, se mai arată în comunicat.

Șeful Statului a luat parte reuniunea extraordinară a Formatului B9

Amintim că președintele Klaus Iohannis a participat miercuri, în Polonia, la reuniunea extraordinară a Formatului București 9 (B9), la care au fost prezenți președintele SUA, Joe Biden, și pe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

„Președintele României, Klaus Iohannis, va participa miercuri, 22 februarie 2023, la Varșovia, Republica Polonă, alături de Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la reuniunea extraordinară a Formatului București 9 (B9), avându-i ca invitați pe Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și pe Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg”, a transmis anterior Administrația Prezidențială.

Summitul B9 s-a desfășurat în contextul împlinirii unui an de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, și a avut ca obiectiv continuarea coordonării dintre Aliații de pe Flancul Estic al NATO și SUA, pe fondul provocărilor de securitate generate de război.