Klaus Iohannis, întâlnire cu Yoon Suk-Yol
În perioada de luni până miercuri, Klaus Iohannis se află într-o vizită oficială în Republica Coreea.
Administrația Prezidențială de la București a anunțat că aceste întrevederi politice între Iohannis și omologul său au ca obiectiv consolidarea Parteneriatului Strategic, cooperarea politico-diplomatică și în domeniul apărării, abordarea principalelor provocări regionale și globale, precum și stimularea colaborărilor în domenii cheie.
Acestea includ intensificarea schimburilor comerciale și a investițiilor în sectoarele energiei verzi și nucleare, tehnologiilor emergente, IT&C, protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice, infrastructură, sănătate, educație și alte domenii promițătoare.
Cu ocazia acestei vizite, la cel mai înalt nivel, este adoptată „Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea„. Documentul va stabili direcțiile principale de cooperare pe care ambele părți le urmăresc pentru următorii 10 ani.
Pe agenda celor doi lideri s-a inclus și semnarea mai multor memorandumuri în domenii precum apărare, energie și intervenție în situații de urgență.
În delegația oficială care îl însoțește pe președintele României la Seul se regăsesc și membri ai Guvernului României, printre care ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Calendarul vizitei președintelui României în Coreea de Sud
Ulterior, Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu prim-ministrul Han Duck-soo. În cadrul întâlnirii, va evidenția principalele obiective ale relației economice bilaterale și va evalua rezultatele celui de-al X-lea Comitet Mixt pentru Cooperare Industrială (desfășurat la Seul pe 25 martie 2024).
În plus, acesta va susține întâlniri cu reprezentanți ai comunității românești și ai mediului de afaceri, și va face o vizită la expoziția de artă tradițională românească „Insight Romania”.
Șeful statului și-a început vizita oficială luni, când împreună cu soția sa, Carmen Iohannis, a depus o coroană de flori la Cimitirul Național din Seul, un loc dedicat celor care și-au sacrificat viața pentru țară. Apoi, a vizitat Zona Demilitarizată (DMZ), unde a discutat cu generalul Paul LaCamera de la Comandamentul ONU despre „provocările de securitate”, conform informațiilor oferite de șeful statului pe platforma X.
Miercuri, pe 24 aprilie, președintele României va face o vizită la complexul de producție Doosan Enerbility din Changwon, Busan.