Așadar, președintele Klaus Iohannis a mers vineri, 1 septrembrie, într-o vizită în Delta Dunării. Vizita a fost realizată împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, cu prilejul Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Cei doi au făcut o plimbare cu barca şi au vizitat Complexul Lacustru Somova-Parcheş. Preşedintele a avut o întrevedere cu autorităţile centrale şi locale şi cu reprezentanţi ai mediului ştiinţific şi neguvernamental, la Satul Pescăresc Tradiţional.

Klaus Iohannis a transmis un mesaj special după vizita la Delta Dunării

„Este 1 septembrie, ziua deltei Dunării şi am decis împreună cu prima doamnă, Carmen şi întreaga delegaţie să venim astăzi, aici, la dumneavoastră în vizită. Am vizitat locuri foarte frumoase, am fost în zona lacustră Samova-Parcheş, este o zonă foarte specială şi specialiştii sunt de părere că este o zonă unică în deltă. Noi suntem de părere că este foarte frumoasă. Am avut o discuţie aplicată, bună cu cei care m-au însoţit”, a declarat Klaus Iohannis.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a arătat că „Delta Dunării este o zonă senzaţional de frumoasă, este monument UNESCO, este în răspunderea noastră”.

„Este un loc mirific, pentru cei care vin în vizită. Este locul în care şi din care trăiesc localnicii, oamenii locului, dar este mult mai mult de spus, cu frumuseţi aproape inimaginabile, un loc cu potenţial deosebit, un spaţiu care poate fi exploatat în acelaşi timp şi turistic şi economic, oportunităţi la tot colţul, o zonă care este importantă nu doar pentru noi românii ci pentru toată Europa şi pe bună dreptate este monument al naturii UNESCO, este al întregii lumi”, a mai spus președintele.

Totodată, șeful statului a arătat că dincolo de asta, trebuie să vedem care sunt problemele,„începând de la pescuitul excesiv, la probleme de turism care poate fi mai frumos organizat pentru cei care vin”.

„Sunt locuri extraordinar de frumoase pe care nu le văd turiştii, mulţi trec cu barca cu mare viteză, în loc să vadă Delta alungă Delta mai avem multă muncă de convingere de dus”, a spus Iohannis.

Președintele a spus și că sunt probleme legate de poluare

Președintele a menţionat și că sunt probleme legate de poluare, care trebuie rezolvate.

„Nu este doar poluare locală, ci este o poluare care vine mai de sus, de pe Dunăre. Am vorbit cu domnul guvernator, despre poluarea cu microparticule de plastic, care nu se văd dar există şi este măsurabil impactul şi este un impact al schimbărilor climatice. Aici lucrurile devin complicate, avem dovada ştiinţifică şi ne-a fost prezentată că există ani tot mai deşi cu secetă versus inundaţie excesivă, este foarte clar că schimbările climatice au un efect măsurabil trebuie să prevenim schimbările dramatice climatice care ar putea să apară. Pentru asta există conceptul de renaturare”, a mai spus preşedintele.

Şeful statului a mai declarat că „este foarte important să se continue pe această linie, dar este important să se continue într-un fel sustenabil.

„Să renaturăm delta, dar să ţinem cont şi de nevoile comunităţilor locale, să avem un turism ecologic care arată turistului mai multe frumuseţi şi în acelaşi timp duce la o gestionare mai bună a întregii Delte”, a subliniat preşedintele.

Klaus Iohannis a spus apoi că a discutat cu ministrul Mediului şi „sunt chestiuni care pot fi rezolvate într-un timp relativ scurt şi altele care necesită mult mai mult timp”.

„Cred că este important să spunem lucrurilor pe nume, există oportunităţi, ele trebuie exploatate, există probleme, ele trebuie rezolvate”, a conchis Klaus Iohannis.