Preşedintele Klaus Iohannis are o agendă încărcată miercuri, joi şi vineri.
Klaus Iohannis, vizite oficiale timp de trei zile în Letonia şi Lituania
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului se va afla miercuri, 23 noiembrie, în Letonia, iar în ziua următoare va merge în Lituania. Mai precis, astăzi, preşedintele României efectuează o vizită oficială în Republica Letonia, la Riga, unde va avea consultări politice cu omologul său Egils Levits.
Sunt prevăzute şi întâlniri cu prim-ministrul Krisjanis Karins şi cu preşedintele Parlamentului, Edvards Smiltens. Vizită din Letonia are loc chiar în anul centenarului stabilirii relaţiilor diplomatice româno – letone, mai transmite Administraţia Prezidenţială.
În continuare, joi, 24 noiembrie, preşedintele Iohannis va merge în vizită oficială în Republica Lituania, la Vilnius, iar vineri va participa, la Kaunas, la simpozionul internaţional „The Idea of Europe”.
Preşedintele României va participa şi la un summit dedicat întăririi Flancului Estic al NATO
Ulterior, preşedintele va participa la un summit dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susţinerii Ucrainei şi Republicii Moldova şi respectiv promovării memoriei europene, cu accent pe combaterea dezinformării şi a tentativelor de rescriere a istoriei. La acest summit vor participa preşedinţii a patru ţări: România, Lituania, Letonia şi Polonia.
Pe agenda convorbirilor preşedintelui României cu omologii leton şi lituanian, precum şi cu ceilalţi înalţi oficiali se vor afla consolidarea relaţiilor bilaterale, inclusiv a cooperării economice şi sectoriale, agenda europeană şi internaţională.
Alte elemente importante ce vor fi aduse în discuţie sunt securitatea energetică, cu accent pe soluţiile de diversificare a aprovizionării cu gaze a Europei, în scopul reducerii dependenţei de gazul rusesc, dar şi evoluţiile din Republica Moldova şi măsurile de asistenţă în contextul economic dificil pe care statul vecin îl traversează, precum şi cooperarea regională, inclusiv din perspectiva Formatului Bucureşti 9 şi al Iniţiativei celor Trei Mări.
Începând din 2023, România ar putea participa la misiunea de poliţie aeriană întărită în ţările baltice
„Având în vedere înrăutăţirea situaţiei de securitate în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, un loc important în discuţii îl va ocupa cooperarea în cadrul NATO şi întărirea Flancului Estic al Alianţei pentru asigurarea securităţii Europei, inclusiv prin participarea României la misiunea de poliţie aeriană întărită în ţările baltice, începând cu anul 2023.
Se vor discuta posibilităţile de creştere a eforturilor de asistenţă pentru Ucraina şi refugiaţii ucraineni, având în vedere distrugerile provocate de război şi venirea iernii, precum şi măsurile de susţinere a exporturilor de cereale din Ucraina, pentru asigurarea securităţii alimentare a unor state terţe vulnerabile”, mai transmite Administraţia Prezidenţială.