Koenigsegg lansează cea mai rapidă mașină „de familie”!

Apocalipsa auto ar putea fi aproape, deoarece Koenigsegg tocmai a prezentat prima mașină de producție din istoria companiei, propulsată de un motor în trei cilindri. În plus este prima mașină „de familie” a producătorului, având patru locuri și, de asemenea, ar putea deveni cea mai rapidă mașină de acest fel din lume.

Koenigsegg Gemera poate găzdui confortabil patru adulți și există și suficient spațiu pentru a-și transporta bagajele. Este de fapt o mașină hibridă care, după cum spun creatorii săi, „depășește majoritatea supercar-urilor cu două locuri, atât cu combustie, cât și electrice”, scrie TopGear.com.

Accelerația de la 0 la 100Km/h în doar 1,9 secunde!

Motorul de sub capotă este unul twin-turbo de 2,0 litri, în trei cilindri, pe care Koenigsegg îl numește „micul gigant prietenos” (Tiny Friendly Giant). Acesta este ajutat de trei motoare electrice, unul pentru fiecare roată din spate și unul pe puntea față montat direct pe arborele cotit al motorului cu ardere internă.

Puterea întregului sistem de motoare este de 1.700 CP și 3500 Nm de cuplu, ceea ce ar trebui să fie suficient pentru a propulsa hypercar-ul cu patru locuri de la 0 până la 100 de kilometri pe oră în doar 1,9 secunde. Constructorul de mașini exotice susține, de asemenea, că accelerarea până la 400 km/h se face într-un timp record.

Atinge 300km/h doar în modul electric

Datorită bateriei sale de 800 de volți, Gemera poate călători până la 50 de kilometri în modul pur electric. Mai impresionant, poate atinge viteze de până la 300 km/h în timp ce rulează doar cu energie electrică. Toată puterea rămâne ușor de controlat, datorită sistemului de direcție pe toate roțile și tracțiunii integrală.

Koenigsegg dorește, de asemenea, să impresioneze clienții cu caracteristici interioare interesante, inclusiv patru suporturi pentru pahare ce sunt încălzite sau răcite, infotainment pentru scaunele din față și spate, încărcătoare de telefon wireless în față și spate, Apple CarPlay, conexiune Wi-Fi, sistem climatronic în trei zone, scaune acționate electric, un sistem audio premium cu 11 difuzoare și multe altele.

Compania suedeză a anunțat că va construi 350 de exemplare ale modelului Gemera.