Denuclearizarea Coreei de Nord va dura între 3 şi 5 ani, iar apoi va urma libertatea economică dintre cele două ţări, potrivit directorului Korea Democracy Foundation, Shin Hyung-sik.
"După multe politici care vor avea loc, cred că vom avea o libertate economică între Coreea de Nord şi de Sud. Credem că va lua 3-5 ani ca să devină total denuclearizată Coreea de Nord, iar libertatea economică va urma după", a declarat, pentru Agerpres, Shin Hyung-sik. El a subliniat că va dura mult timp, dar, până când cele două ţări vor deveni una, va fi menţinut statusul de două state şi că familiile despărţire din cele două Corei se vor reîntâlni pe 15 septembrie, de Ziua independenţei.
"Sub conducerea Crucii Roşii, familiile despărţite care trăiesc în Coreea de Nord şi de Sud vor fi, în final, împreună de ziua noastră a independenţei, pe 15 septembrie. De asemenea, vom lua parte la Asian Game, care va avea loc în Jakarta, şi sportivii din Nord şi din Sud discută acum să creeze o singură echipă. Din punct de vedere al pieţei de capital, suntem în proces să recuperăm aşa-numitul discount coreean, ceea ce înseamnă că acum preţul acţiunilor este subevaluat din cauza incertitudinilor Coreei de Nord, iar acum recuperăm", a precizat directorul Fundaţiei Coreene pentru Democraţie, într-o întâlnire facilitată de Korean Culture&Information Service şi Ministerul Culturii, Sportului şi Turismului din Coreea de Sud.
Potrivit acestuia, multe partide de opoziţie din Coreea de Sud salută acordul semnat recent de cele două state, dar cel mai mare partid din această tabără se opune conţinutului.
"În Coreea de sud sunt multe partide de opoziţie, dar mare parte dintre ele salută acordul. Cel mai mare partid de opoziţie se opune conţinutului acelui acord şi protestele care au avut loc recent reprezintă populaţia care are tendinţe de extremă dreapta. În Coreea de Nord sunt forţe puternice care sunt împotriva unificării. Totuşi, bazându-mă pe observaţiile mele, atitudinea pe care a arătat-o Kim Jong-un a fost schimbată. Sunt două lucruri la care trebuie să fim atenţi. În primul rând, Kim Jong-un este primul lider nord-coreean care a fost de acord să se transmită în direct discuţiile. Al doilea lucru, este că mass-media din Coreea de Nord a acoperit acordul, conţinutul, în detaliu, prin oamenii lor. Asta este diferenţa faţă de trecut şi cred că este încurajator", a mai spus Shin Hyung-sik. Agerpres