'Nu se pune problema închiderii Programului 'Rabla' nici în 2015. Mulţumesc pe această cale Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România care a fost alături de noi şi la elaborarea condiţiilor Programului 'Rabla' din acest an. Din punctul meu de vedere, programul trebuie să continue, fiindcă este necesar', a spus Korodi, în conferinţa de presă organizată pe tema lansării programului.
Potrivit sursei citate, de la lansare, în 2006, pentru acest program au fost alocaţi de la bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) 1,744 miliarde de lei, fiind casate 500.000 de maşini mai vechi de 10 ani.
Ministrul Mediului a anunţat, luni, că persoanele fizice interesate să achiziţioneze un autovehicul nou prin Programul 'Rabla' pot merge, începând din 8 aprilie, la dealerii auto şi, ulterior, să-şi caseze maşinile mai vechi de opt ani la centrele REMAT, admise de Administraţia Fondului pentru Mediu /AFM/.
Pentru ediţia din acest an a Programului 'Rabla', lansat oficial cu două luni mai devreme decât în 2013, vor fi alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru persoane juridice şi instituţii publice. În cazul acestora din urmă, ultimele estimări arată că programul va începe după 20 aprilie.
Potrivit proiectului de ordin privind derularea programului guvernamental, posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani îşi vor putea achiziţiona, în 2014, o maşină nouă prin programul 'Rabla' pe baza unui tichet valoric în sumă de 6.500 de lei, care se va aloca electronic. Practic, este pentru prima dată când voucherele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmând să fie alocate electronic în sistemul informatic al AFM. De asemenea, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, la fel ca şi anul trecut.
Pentru ediţia din acest an, bugetul total este de 140 milioane de lei, din care 119 milioane pentru persoanele fizice.
În vederea stimulării achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se va oferi posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 de lei în următoarele situaţii: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, respectiv achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.
Recent, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, afirma că Programul 'Rabla' nu trebuie să se oprească, deoarece există încă un procentaj semnificativ de maşini foarte vechi în circulaţie.
''Nu cred acum în acest scenariu (renunţarea la Programul 'Rabla' – n. r.). M-am întâlnit cu Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România. De asemenea, reprezentanţii tuturor producătorilor s-au întrunit cu Administraţia Fondului pentru Mediu pentru discuţii tehnice pe programul 'Rabla'. Nimeni nu şi-a exprimat un punct de vedere în sensul că ar trebui să se oprească programul şi eu cred că nu trebuie să se oprească pentru că încă avem un procent semnificativ de maşini foarte vechi. Dacă acest sistem funcţionează, atunci aduce un beneficiu'', declara, pentru AGERPRES, Korodi.
Conform AFM, românii au cumpărat, până în prezent, aproape 13.400 de autoturisme noi prin intermediul programului 'Rabla 2013', iar circa 19.900 de maşini mai vechi de zece ani au ajuns la casat. Din numărul total de autovehicule cumpărate, 690 au beneficiat de eco-bonusuri.
AFM a alocat, în 2013, în primă fază, 135 de milioane de lei pentru 20.000 de tichete 'Rabla'. Ulterior, din noiembrie, numărul voucherelor a fost suplimentat cu 3.000 de exemplare.
Datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/ arată că parcul auto naţional din România ajunsese, la finele anului 2013, la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. AGERPRES