Kosovo va solicita înainte de finele acestui an aderarea la Uniunea Europeană, a anunţat, marţi, 6 decembrie, președintele țării Vjosa Osmani, a relatat agenția de presă dpa, citată de Agerpres.
Kosovo susţine politicile UE în probleme de politică externă şi de securitate
„Voi anunţa acest lucru azi, aici în faţa tuturor liderilor UE (…). Mă aflu aici ca lider al celei mai pro-europene ţări care există”, a evidențiat Osmani, în timpul sosirii sale la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, care se desfăşoară la Tirana.
De asemenea, Kosovo susţine politicile UE în probleme de politică externă şi de securitate, inclusiv prin „alinierea la sancţiunile împotriva Rusiei, precum şi respingerea tuturor influenţelor externe nocive ale unor factori cum sunt Rusia şi China”, a mai adăugat șefa statului, Vjosa Osmani.
Uniunea Europeană a început deja să negocieze aderarea cu patru din cele şase ţări din Balcanii de Vest (Serbia, Muntenegru, Albania şi Macedonia de Nord), în timp ce Kosovo şi-a anunţat intenţia de a-şi prezenta candidatura la UE înainte de încheierea anului.
Este important de menționat faptul că Cipru, Grecia, România, Slovacia şi Spania nu recunosc independenţa kosovară declarată unilateral de Serbia în anul 2008. Din acest motiv aderarea Kosovo la Uniunea Europeană este foarte dificilă, în cadrul unui proces de extindere care presupune unanimitatea Celor 27.
Albania și-a manifestat nemulțumirea față de avizul pozitiv al UE pentru cererea de aderare a Republicii Moldova și Ucraina
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a afirmat, marţi, 6 decembrie, că viitorul Uniunii Europene va fi „mai sigur şi mai prosper” dacă blocul comunitar acceptă integrarea celor şase ţări din Balcanii de Vest. Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, care se desfăşoară, marţi, 6 decembrie, la Tirana, „va fi o reuniune importantă, o reuniune simbolică, prima dată când organizăm un summit al UE despre Balcanii de Vest aici, într-o ţară din această regiune”, a susținut pentru presă Michel la sosirea la summit, care se desfăşoară în capitala albaneză.
Oficialul european a declarat că este „absolut convins că viitorul copiilor noştri va fi mai sigur şi mai prosper cu Balcanii de Vest în UE”, demers pentru care „lucrăm foarte intens pentru a face progrese”. Charles Michel a anunţat că, marţi, 6 decembrie, va fi semnat un acord cu privire la scăderea costurilor suplimentare pentru folosirea telefoanelor mobile în regiune (roaming), „o realizare concretă” pentru companii sau pentru turism şi „un pas important în direcţia corectă”.
Președintele Consiliului European a adăugat că sprijinul pe care Uniunea Europeană intenţionează să-l acorde Balcanilor de Vest cu privire la criza energetică declanșată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei dovedeşte în plus „angajamentul nostru de a consolida integrarea, de a consolida cooperarea cu regiunea”.
Prin desfășurarea summit-ului de la Tirana, UE își propune să facă un gest de apropiere faţă de această regiune, în mod special după tensiunea de la ultima reuniune, din iunie, de la Bruxelles, în cadrul căreia prim-ministrul albanez Edi Rama nu şi-a ascuns nemulţumirea faţă de aprobarea în timp record a candidaturilor Ucrainei şi Republicii Moldova, în contextul în care UE ţinea blocată începerea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord.