Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, a declarat la Bruxelles, cu puţin timp înaintea summit-ului UE dedicat discuţiilor privind Brexitul, că Parlamentul are o pozţie clară în privinţa susţinerii doamnei Laura Kodruţa Kovesi în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene.
„Poziţia noastră este clară. Nu ne schimbăm această poziţie”, a spus Tajani.După trei runde eşuate de negocieri, discuţiile dintre Consiliul Uniunii Europene şi Parlamentul European sunt blocate şi nu există o perspectivă clară în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii. Laura Kodruţa Kovesi este propunerea Parlamentului European pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european, în timp ce Consiliul Uniunii Europene, a cărui preşedinţie este asigurată de România, îl susţine pe candidatul francez, Francois Bohnert.