Kovesi a decis! Candidații bulgari au fost refuzați

Laura Codruta Kovesi

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Procurorul general european Laura Codruța Kovesi a respins drept nepotrivite șapte dintre cele zece propuneri ale Bulgariei pentru procurori europeni delegați. Persoanele nominalizate nu au experiență și nu corespund criteriilor.

Kovesi respinge candidații procurorului general bulgar

Ea a informat Ministerul bulgar al Justiției printr-o scrisoare și îi așteaptă pe următorii candidați clasați din Bulgaria, a declarat, pentru Euroactiv Bulgaria, șeful său de cabinet, Milan Jaron. Candidații nu au calificarea și experiența necesare, se arată ferm de la cabinetul lui Kovesi.

Au fost respinși și cei trei anchetatori, pentru că nu au pledat niciodată în instanță, ceea ce va face parte din atribuțiile lor la Parchetul European. Jaron se întreabă cum este posibil ca Bulgaria să propună judecători fără experiență în dreptul penal sau care au lucrat doar la nivel redus, de raion. Ca exemplu, el se referă la Veronika Trifonova, Bojidara Ganeva-Dimova și Vențislav Ferdinandov.

Candidați nepotriviți doar din Bulgaria

Se pare că niciun alt stat membru al Uniunii Europene nu a propus niște candidați atât de nepotriviți. Jaron subliniază că autoritățile bulgare au solicitat o întâlnire cu Parchetul European.

„Mă aștept ca autoritățile bulgare să ne convingă că acești candidați sunt potriviți, mai ales dacă regulamentul este citit într-un anumit mod. Cu toate acestea, noi nu dorim să intrăm într-o discuție cu privire la modul de interpretare a regulamentului. În scrisoarea Parchetului European se arată clar că partea bulgară trebuie să desemneze oameni cu o experiență relevantă și care îndeplinesc toate cerințele de independență și integritate morală”, este categoric reprezentantul lui Kovesi.

Judecând după criteriile explicate de Jaron, singurii candidați care au trecut prin sită ar trebui să fie Boiko Kalfin, Svetlana Șopova-Koleva și Maia Kovaceva. La data de 13 februarie, Colegiul Procurorilor din cadrul Consiliului Judiciar Superior (CJS) a selectat rapid 10 din cei 31 de candidați pentru funcție, iar observatorii au suspectat că totul a fost stabilit în prealabil, notează publicația bulgară Duma.

Candidații trebuie să aibă experiență în afara Parchetului

Înainte de vot, procurorul general al Bulgariei, Ivan Gheșev, a subliniat că este important pentru candidații selectați să aibă experiență în afara Parchetului, deoarece le-ar fi foarte util acest lucru. Conform regulilor votate în Bulgaria de către Colegiul Procurorilor din CJS, dacă un candidat pentru Luxemburg este respins, se trimite candidatura următorului ca număr de voturi.

Din cei 31 de candidați, în afara celor 10 selectați, însă, doar Dimităr Hadjiiski de la Procuratura Sofia a primit un vot pozitiv și există sprijin parțial pentru cinci procurori și trei anchetatori.

 

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea