Kovesi are doi noi procurori la Parchetul European. Se reînnoieşte parţial Colegiul EPPO

EPPO

SURSA FOTO: Dreamstime

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, anunță că va avea doi noi procurori europeni, care își vor începe activitatea în mod oficial din 29 iulie. Anunțul a fost făcut de Consiliul European.

Consiliul Uniunii Europene a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că a anumit doi procurori europeni în cadrul Parchetului European.

Este vorba despre Ignacio De Lucas Martin și Jose Antonio Lopes Ranito, cei care vor prelua mandatul în mod oficial din data de 29 iulie 2023.

”Aceste numiri au loc în contextul reînnoirii parțiale a Colegiului EPPO. Potrivit normelor tranzitorii aplicabile primului mandat de la înființarea EPPO, procurorii europeni din o treime din statele membre, selectate prin tragere la sorți, urmau să dețină un mandat de trei ani care nu putea fi reînnoit, pentru a eșalona reînnoirile Colegiului EPPO.

Acesta a fost cazul procurorilor din Austria, Cipru, Grecia, Italia, Lituania, Țările de Jos, Portugalia și Spania. Cinci procurori europeni au fost numiți la 27 iunie. Încă un procuror european va fi numit în cadrul unei proceduri viitoare”, arată Consiliul European.

Rolul procurorilor europeni

Consiliul European arată și cu ce se vor ocupa procurorii europeni. Astfel, CE spune că aceștia supraveghează investițiile și urmăririle penale.

CE mai arată că procurorii europeni, alături de procurorul-șef european, formează Colegiul EPPO.

Ei sunt numiți pentru un mandat de șase ani, care nu poate fi reînnoit. La sfârșitul acestei perioade, Consiliul poate opta pentru prelungirea mandatului lor cu până la trei ani.

Modalitatea în care au fost aleși

Fiecare stat membru desemnează un candidat pentru funcția de procuror european.

Acești candidați trebuie să fie membri activi ai procuraturii sau ai sistemului judiciar din statul membru respectiv, trebuie să ofere toate garanțiile de independență și trebuie să îndeplinească condițiile prealabile pentru a fi numiți în funcții de conducere în cadrul procuraturii sau al sistemului judiciar din statul membru respectiv.

Aceștia trebuie să aibă o experiență practică adecvată în ceea ce privește sistemele juridice naționale, investigațiile financiare și cooperarea judiciară internațională în materie penală.

În urma etapei de numire, un juriu de selecție întocmește hotărâri motivate și o listă de clasificare a candidaților selectați pentru fiecare stat membru. Apoi, Consiliul alege unul dintre candidați și îl numește procuror european pentru statul său membru.

Parchetul European (EPPO) este o entitate independentă a UE însărcinată cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor de infracțiuni financiare împotriva Uniunii (de exemplu, fraudă, corupție, fraudă transfrontalieră în materie de TVA de peste 10 milioane EUR). EPPO efectuează urmărirea penală și trimiterea în judecată în fața instanțelor competente din statele membre.