Vești foarte proaste pentru Laura Codruța Kovesi! Italia intervine în procedura de selectare a viitorului procuror-șef și face acuzații grave.
Ministrul Justiţiei din Italia, Alfonso Bonafede, nu este mulțumit de modul în care s-a procedat în alegerea candidatului perfect pentru funcția de procuror-șef.
„Procedura de selecție a procurorului-șef european a ajuns la trio-ul final. Am exprimat deja toate îngrijorările țării noastre cu privire la o procedură nu foarte transparentă, prin care a optat pentru o listă scurtă de trei nume, în timp ce ar fi avut posibilitatea de a indica cinci nume, care ar fi urmat să fie prezentate Parlamentului European. Aceasta a afectat Italia, care avea patru nume din 11 în ultima listă scurtă. Cu această restrângere, nu a intrat niciunul dintre candidații noștri”, a declarat la Bruxelles ministrul italian, potrivit ANSA şi gazetaromaneasca.com.
„Nu a ajuns în trio-ul final nici unul dintre candidații noștri, toți cu o mare greutate și autoritate, competență și experiență. Am exprimat deja public toate perplexitățile mele și țara noastră a cerut explicații în toate locurile oficiale, solicitând chiar completări ale motivației”, a explicat ministrul.
„Procurorul Public European este o oportunitate fundamentală pentru dezvoltarea cooperării judiciare la nivel european, dar vrem să fie respectate toate procedurile și normele care duc la identificarea numelor care ocupă roluri importante și, în acest sens, am solicitat o mai mare transparență și vom continua să facem aceasta pentru ca procuratura europeană să fie un pas înainte, nu unul înapoi”, a avertizat Bonafede.
„Ne așteptăm să vedem evoluțiile, dar Europa este conștientă de aceste preplexități, fără a intra pe fondul evaluării celor trei curricula selectate. Am fi preferat să existe o listă mai mare și o mai mare transparență în selecție”, a mai declarat Bonafede.