Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, marţi, că s-ar fi bucurat de posibilitatea numirii Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de şef al Parchetului european, dacă n-ar fi ştiut ce a făcut aceasta în România.
„În general, când vezi că un român poate să acceadă la o funcţie de asta, trebuie să te bucuri. M-aş fi bucurat şi eu dacă n-aş fi ştiut ce a făcut Kovesi în România în calitatea ei de procuror general şi şef al DNA-ului, adică abuzuri, excese, încălcări ale Constituţiei, arestări făcute la bunul plac, decapăm pe unii, îi ridicăm pe alţii. Nu prea merge chestia asta cu procuror european”, a declarat Tăriceanu la TVR.
Potrivit unui document apărut recent în spaţiul public, Laura Codruţa Kovesi este prima pe o listă scurtă de trei procurori dintre care va fi selectat şeful Parchetului european.
Kovesi a depus plângere împotriva lui Tăriceanu
În urmă cu doi ani, supărată pe declarațiile președintelui Senatului în care numea DNA drept un instrument politic, Kovesi i-a făcut reclamație la CSM.
„… DNA a devenit un jalnic instrument politic. Tot ceea ce face DNA în ultima perioadă devine limpede ca lumina zilei că face justiție selectivă și că …Nu mai am niciun fel de îndoială. Din ce în ce mai mulți români văd lucrul ăsta, această chestiune e foarte gravă, pentru că duce la pierderea încrederii într-o instituție fundamentală care este justiția. DNA face extrem de mult rău și justiției și percepției pe care o au românii și face rău foarte mult și asupra imaginii pe care noi o proiectăm în străinătate”, este una din declarațiile lui Tăriceanu reclamate de Kovesi.